VIDEO Problema asociaţiilor de proprietari din Oradea: Să fie sau să nu fie amenzi pentru orădenii care nu selectează gunoiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezbatere publica la Primaria Oradea
Dezbatere publica la Primaria Oradea

A fost elaborată strategia pe termen mediu şi lung privind modul în care să se facă salubrizarea în Oradea. Următorul pas a fost cel al organizării  unei dezbateri publice, ocazie cu cu s-a arătat că lucrurile se văd altfel din perspectiva cetăţenilor, a asociaţiilor de proprietari.

Aproximativ 20 de persoane au participat la dezbaterea publică privind cele propuse de administraţia locală. Directorul tehnic Mircea Ghitea şi subordonaţii săi s-au confruntat cu ofensiva unor reprezentanţi de asociaţii precum Ioan Horvath şi Silvia Ardelean, dar şi cu şeful Asociaţiei Adona 306.

Una dintre principalele teme ridicate a fost cea legată de intenţia Primăriei de a introduce un sistem de amenzi pentru acele asociaţii care nu se conformează la regulile de civilizaţie şi care nu reuşesc să menţină curăţenia în jurul incintelor speciale destinate containerelor pentru deşeurile menajere.

În timp ce unii s-au declarat împotriva tăierii de amenzi pentru asociaţii, considerând că locatarul care aruncă gunoiul trebuie pedepsit, alţii s-au arătat pentru aplicarea amenzilor.

Cei care nu vor amenzi colective cer ca Municipalitatea să facă cele necesare chiar şi pentru supravegherea video a zonelor de depozitare pentru ca identificarea celor care nu respectă regulile.

Directorul Mircea Ghitea a precizat că, deşi nu este o idee de lepădat, instalarea de camere video ar implica anumite costuri. O altă variantă propusă de contestatarii sistemului de sancţiuni propus de Primăria Oradea este punerea la muncă a Poliţiei Locale. Agenţii ar trebui  să patruleze în zonele în care există astfel de spaţii de depozitare a deşeurilor menajere astfel încât persoanele care nu au grijă la cum se debarasează de gunoi să fie prinşi chiar şi în flagrant şi amendaţi direct.

Celălalt punct important din strategia propusă de administraţia locală este taxarea în funcţie de cantitatea de gunoi aruncată.

În opinia lui Ioan Horvath şi a Silviei Ardelean, acest mod de plată va genera o adevărată migraţie a gunoiului. Vor exista cazuri în care, pentru a plăti cu câţiva lei mai puţin, unii oameni vor merge cu deşeurile lor la tomberoanele / incintele amenajate aparţinând altor asociaţii de proprietari. Ideea nu e acceptată de şeful Direcţiei Tehnice; „cei care locuiesc într-un anumit loc au cea mai mare contribuţie la cum arată zona incintelor destinate gunoiului menajer”, crede Mircea Ghitea, Chestiunea amenzilor previzibile nu a fost 100% tranşată. Potrivit Silviei Ardelean, în caz că vor veni asemenea sancţiuni pe numele asociaţiei de proprietari, ele vor fi contestate în instanţă.

Mai puteti citi:

1 Decembrie la Oradea. Care este programul manifestărilor cu ocazia Zilei Naţionale a României

Oserie de evenimente vor fi organizate, în Oradea, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în data de 1 Decembrie. Primăria municipiului Oradea îi invită orădenii să ia parte la toate manifestările.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite