Satul de poveste unde s-a născut şi a păcălit pentru prima dată Păcală, cel mai glumeţ român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu mulţi ani, într-un sat din România, se năştea Păcală, personajul de poveste care ne-a fascinat copilăria cu poveştile şi aventurile lui. Astăzi, satul îi poartă numele, mai exact Păcăleşti, iar localnicii sunt mândri că se pot lăuda cu faptul că sunt urmaşii celui mai glumeţ român.

Păcală a păcălit pentru prima dată în satul Păcăleşti, din Ardeal, mai exact din judeţul Bihor. Hâtru, isteţ, dar şi încurcă-lume ale cărui arme sunt glumele şi păcălelile. Aşa poate fi descris personajul care fascinează copiii.

La întrebarea: „De unde vine Păcală?“, răspunsul e cât se poate de clar. Din Păcăleşti, un sat din Ardeal. Un sat considerat a fi locul de baştină al îndrăgitului personaj.

„Prima atestare documentară a satului Păcăleşti datează din anul 1851, când în fruntea satului era cneazul Lupaş Păcală, prin adăugarea sufixului «-eşti», la numele de Păcală de familie a rezultat satul Păcăleşti”, susţine Ovidiu Banda, primarul comunei bihorene Drăgăneşti, din care face parte satul.

Imagine indisponibilă

Cei aproximativ 250 de locuitori ai cătunului bihorean sunt mândri nevoie-mare că se pot lăuda cu faptul că sunt urmaşii celui mai glumeţ român.

Legendele spun că denumirea localităţii  vine de la unul dintre localnicii din sat, pe care-l chema Păcală şi care era pus pe şotii mai tot timpul.

„În urmă cu mulţi ani, oamenii locului aveau în proprietate multe oi. Într-una dintre dimineţi, lui Păcală i-a venit ideea să iasă pe uliţa satului şi să strige în gura mare că au venit lupii la oi. Alarmaţi, sătenii au sărit speriaţi înarmaţi cu tot ce au avut la îndemână să-şi salveze animalele. După puţin timp, însă, ei au aflat că au fost păcăliţi de consăteanul lor, care era fericit că i-a ieşit farsa. De fapt, Păcală a reuşit această figură de două ori“, povesteşte un localnic.

Într-o zi, însă, o haită de lupi a venit într-adevăr pe uliţele din Păcăleşti. Ce a urmat e aproape de la sine de înţeles.

Imagine indisponibilă

„Într-una dintre dimineţi, Păcală al nostru a zărit, cu adevărat, o haită de lupi îndreptându-se spre locul unde se aflau turmele de oi ale sătenilor. Speriat, a luat-o la fugă pe stradă şi a început să strige în gura mare că au venit lupii la oi. De data asta, însă, ţăranii nu l-au mai luat în seamă, aşa că o mare parte din oi au picat pradă lupilor. După toate aceste momente, chiar dacă erau supăraţi pe consăteanul lor, localnicii au hotărât ca satul lor, care atunci se numea Ţigăneşti, să poarte denumirea lui Păcală, adică Păcăleşti", ne-a mărturisit  Miron Popa, localnic al satului.

Legenda târgului de animale

Potrivit unei alte legende, însă, locuitorii din zonă obişnuiau să păcălească clienţii la târgul din Beiuş, exagerând cu calităţile animalelor pe care le ofereau spre vânzare.

„Majoritatea sătenilor erau foarte mari afacerişti în domeniul animalelor, chiujeri de animale, cum se spunea pe la noi. Ei plecau prin alte părţi şi cumpărau animale, pe care le duceau în târg la Beiuş, unde le vindeau mult mai scump decât le cumpărau. Deci ei cumpărau ieftin şi vindeau mai scump, cumpărătorii ajungând abia după aceea la concluzia că au fost păcăliţi“, este varianta altui localnic.

Toate acestea au făcut ca, în timp, locuitorilor acestui sat să le meargă renumele de păcălici, motiv pentru care autorităţile locale s-au gândit să fixeze ziua de 1 aprilie ca zi a satului Păcăleşti, cu unul dintre cele mai amuzante nume de localităţi din România.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite