Notar public, trimis în judecată de DNA după ce a pus în executare un testament fals. Unul dintre moștenitori, cercetat pentru omor asupra deținătorului averii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Notarul public a emis certificate de legatar chiar şi după ce moştenitori legali au contestat testamentul.

DNA Oradea FOTO: Arhivă
DNA Oradea FOTO: Arhivă

Ochiș Lucia Doina, notar public în județul Bihor şi două persoane fizice au fost trimise în judecată de procurorii DNA pentru fapte de abuz în serviciu şi fals intelectual, respectiv instigare la aceste infracţiuni.

Notărița și celelalte două persoane sunt acuzate că au acţionat împreună pentru a intra în posesia unei moşteniri în valoare de peste 1,8 milioane de lei, rămasă de pe urma decesului unei bătrân decedat în condiţii suspecte.

Notarul este acuzat că, deşi a luat la cunoştinţă despre faptul că existau moştenitori legali ai persoanei vârstnice decedate, a pus în aplicare un testament fără a se asigura că documentul este autentic şi a continuat să emită certificate de moştenitori chiar şi după ce moştenitorii legali bătrâniului contestă testamentul.

”În calitatea sa de notar public, inculpata Ochiș Lucia Doina, deși avea obligația ca, anterior validării testamentului olograf, să verifice pe baza unei expertize grafice, îndeplinirea tuturor condițiilor legale de validitate ale testamentului olograf, și anume scrierea, semnarea și datarea de către testator a acestui înscris, nu a făcut acest lucru. Totodată, în urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că, în cursul anului 2020, notărița Ochiș Lucia Doina ar fi continuat să emită încheieri finale și certificate de legatar către inculpata B.G.M. chiar și după ce ar fi luat la cunoștință că existau moștenitori legali care contestau testamentul și că inculpatul B.S.D. era cercetat de organele judiciare pentru infracțiunea de omor, în legătură cu decesul persoanei în vârstă de 87 de ani”, se arată în rechizitoriul DNA.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați persoane fizice. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Oradea cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite