Moliftele Sfântului Vasile, citite la cumpăna dintre ani, pentru dezlegare de blesteme
0Cumpăna dintre ani nu reprezintă doar un prilej de petrecere cu mâncare şi băutură, acest moment important având şi o semnificaţie religioasă. Astăzi, creştinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântului Vasile cel Mare și sunt citite Molitfele acestuia, despre care se spune că au puterea de a alunga duhurile rele şi a vindeca sufletul.
Sărbătorirea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din lume, indiferent de calendarul folosit, semnificând trecerea de la moartea simbolică a anului îmbătrânit către renaşterea celui nou. Cel mai adesea, acest moment este marcat de petreceri, concerte şi focuri de artificii, însă orădenii care au ales să facă trecerea prin rugăciune şi linişte au participat la slujba din 31 decembrie, unde s-au rugat pentru familie și pentru un an mai bun.
Molitfele Sf. Vasile
"În ajun au loc slujbe de mulţumire pentru faptele bune petrecute în anul care tocmai s-a încheiat şi de binecuvântare pentru cel care vine. De asemenea, se rostesc rugăciuni pentru protejarea familie, pentru noroc şi sănătate", a explicat protopopul Oradei, Dorel Rusu. Orădenii obișnuiesc să partice în noaptea de ajun, dar și în această dimineață la slujbele închinate Sfântului Vasile. La Mănăstirea Sfintei Cruci și la biserica Sfântul Apostol Andrei sunt citite Miliftele Sfântului Vasile cel Mare, acele temute blesteme îndreptate împotriva satanei, pentru alungarea demonilor și dezlegarea celor posedați. O perioadă de grație, spun preoții, în care creștinilor li se dă măreața șansă divină de a se înnoi odată cu anul care a început.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxă doar de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și, desigur, în sărbătoarea care îi este dedicată în ziua de 1 ianuarie. Sfântul Vasile cel Mare a avut rude pe teritoriul României de azi (Dacia carpato-danubiano-pontica) între care pe episcopul Bretanion al Tomisului si pe Sfântul Mucenic Sava de la Buzau.
Semnificația numelui Vasile
Acest nume, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din grecescul basileios, care la rândul său stă în legătură cu basileos, însemnând rege, împărat, bazileu. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi, astăzi, cutuma e curentă cu forma Vasile (la vechiul Vasilie pare să fi renunțat chiar și conservatoarea limbă bisericească), cu prescurtarea Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat garțiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt și Sica.
Cine a fost Sfântul Vasile
Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele de Vasile cel Mare a fost arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii, alături de Grigore de Nazianz Teologul și Ioan Gură de Aur. Sfântul Vasile a înființat o societate numită Vasiliada, care dispunea de un sistem de intrajutorare foarte bine pus la punct. A deschis numeroase spitale, a avut grijă de cei bolnavi, de leproși și a contribuit la dezvoltarea învațământului teologic din acea vreme.