Finalul lunii noiembrie va aduce 1.000 de locuri de parcare în cartierul Ioşia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locurile din parcările rezidenţiale din oraş se înmulţesc cu alte 1.000. Cele mai multe locuri de parcare vor fi date în folosinţă în cartierul Ioşia, pe Aleea Călinului.  Acestea ar trebui să fie finalizate până la sfârşitul acestei luni. În unele zone, primăria a trebuit să cumpere teren, pentru a asigura accesul la parcări.

Până la sfârşitul lui noiembrie se vor da în folosinţă alte 1.000 de locuri de parcare în oraş. „Într-o lună de zile vom termina aproape 1.000 de parcări pe străzile Aluminei, Aleea Călinului şi Nufărului. Aleea Călinului este una dintre cele mai mari lucrări de amenajare de parcări", a spus primarul Ilie Bolojan, azi, 1 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă  pe teren.

Teren cumpărat

În cartierul Ioşia, pe Aleea Călinului, din cauza străzilor înguste administraţia a fost nevoită să cumpere teren de la oameni, ca să poată face accesul la blocuri. „Unele proprietăţi private împiedicau singurul acces la parcări. După ce am discutat şi am negociat, am reuşit să expropriem toate terenurile care ne interesau", a explicat edilul. Până pe 30 noiembrie, se va rezolva problema canalizării pluviale, se vor extinde trotuarele şi se va amenaja un parc pe malul Peţei. Tot la finalul lunii noiembrie vor fi date în folosinţă şi parcările din apropierea Grădiniţei nr. 45, de pe strada Aluminei, unde mai trebuie doar făcute marcajele. Numai în cartierul Nufărul lucrările vor fi tărăgănate. „Lucrările au început în vara acestui an, dar vor fi finalizate numai în primăvara anului viitor", a motivat primarul Ilie Bolojan. Costurile celor 1.000 de locuri de parcare se ridică la aproape 6,7 milioane de lei.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite