Doi şefi de la Controlul Transportului Rutier, cinci inspectori și un viceprimar, „trași pe dreapta” pentru corupție

0
Publicat:

Doi şefi de la Controlul în Transportul Rutier sunt propuşi pentru arestare, iar cinci inspectori de trafic şi un viceprimar din Bihor sunt sub control judiciar în dosarul procurorilor DNA Cluj, care vizează asigurarea „protecției” unor firme de transport.

Bogdan Durlea (sus) şi Cristin Ţepele(jos), şefi în cadrul ISCTR Cluj, au fost încătuşaţi de DNA.
Bogdan Durlea (sus) şi Cristin Ţepele(jos), şefi în cadrul ISCTR Cluj, au fost încătuşaţi de DNA.

Este vorba despre şeful ISCTR Bihor, Cristin Ţepele, respectiv Bogdan Drulea, şeful ISCTR Cluj, Ioan Orha, Mircea Mihai Pop,  Vasile Şofron (inspectori de trafic din Maramureş), Florin Mihai Zehan (inspector de trafic din Cluj) şi Sorin Gelu Baicu (inspector de trafic în Bihor), acuzaţi, în principal, că au protejat anumite firme de transport.

"Infracțiunile reținute în sarcina inspectorilor de trafic rutier ar fost comise tot în legătură cu <protecția> asigurată mai multor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii referitoare la controale și nu ar fi luat măsuri de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-ar fi constatat (depășirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licenței de transport, etc.)", se precizează într-un comunicat al DNA. 

Şpagă continuată

În acelaşi dosar, procurorii DNA Cluj au dispus plasarea sub control judiciar a viceprimarului PSD din comuna bihoreană Sârbi, Florin Mădălin Popovici, căruia i se impută că, deşi legea i-o interzice, administra o firmă de transport şi în 2022 i-ar fi dat mită şefului ISCTR Bihor, Cristin Ţepele, echivalentul în lei a 5.000 euro plus materiale de construcţii de aproape 3.000 lei. 

În schimb, Ţepele l-ar fi informat despre controalele din trafic şi l-ar fi iertat de anumite amenzi pe care ar fi trebuit să le aplice şoferilor găsiţi cu nereguli în trafic.

Ţepele ar mai fi primit mită şi cu un an mai devreme, de la un om de afaceri orădean, sub forma unor materiale agregate (de construcție, de tip nisip, pietriș etc), care apoi ar fi depus un denunț împotriva acestuia în cursul anului 2023.

Inspectorat la „purecat”

Măsurile au fost luate de către procurori după ce, miercuri dimineaţa, anchetatorii au făcut percheziții în județele Cluj, Maramureș, Bistrița - Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupție și fapte asimilate celor de corupție.

În total, anchetatorii au desfăşurat acţiunea în 24 de locuri, din care șapte au fost în Bihor. În aceeaşi zi, aproape 20 de persoane au fost conduse la audieri, la sediul DNA Cluj, iar şefii ISCTR Cluj şi Bihor au fost reţinuţi pentru 24 ore.

Procurorii susţin că, în perioada 2021-2023, mai mulţi funcţionari ai ISCTR Cluj .- care îşi desfăşoară activitatea în judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj - au protejat societăți comerciale din domeniul transportului de mărfuri , furnizându-le administratorilor acestora informaţii despre controalele pe care urmau să le desfăşoare.

Şpagă şi de la subalterni

De asemenea, ei nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-au constatat (depășirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licentei de transport etc.), primind în schimb mai multe sume de bani şi alte foloase necuvenite. 

Şeful ISCTR Cluj, Bogdan Ştefan Durlea, e acuzat şi că ar fi luat mită pentru a menţine în funcţie coordonatorii judeţeni. „În cursul anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan, în ciuda interdicţiei de a administra societăţi comerciale, ar fi administrat în fapt o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, în sensul că ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi și ar fi încasat diverse sume de bani”, se precizează în comunicatul DNA.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite