UPDATE Cristian Adomniţei, ales cu majoritate liniştitoare drept succesorul lui Relu Fenechiu la şefia PNL Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi candidaţi s-au înscris la scrutinul pentru şefia filialei PNL Iaşi, programat astăzi, 5 aprilie. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, este prezentla Iaşi pentru a participa la alegeri.

UPDATE După numărarea voturilor, a reieşit că Adomniţei a obţinut 73% din opţiunile delegaţilor liberali prezenţi la scrutin. Cristian Adomniţei a fost ales preşedinte al PNL Iaşi de către 409 membri ai partidului. Contracandidatul său, Victor Chirilă, a obţinut 151 de voturi.

UPDATE Delegaţii prezenţi la coferinţă şi-au exprimat prin vot opţiunile pentru conducerea filialei PNL Iaşi. Rezultatele scrutinului vor fi comunicate în jurul orei 18.00.

Conferinţa teritorială a PNL Iaşi are loc sâmbătă, 5 aprilie, la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi. 726 membri ai filialei sunt prezenţi la Iaşi pentru a-l alege pe succesorul lui Relu Fenechiu.

Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Victor Chirilă, fost preşedinte al forului judeţean, demis în urma unei "lovituri de palat", orchestrate de alianţa PSD-PPDD-PDL, sunt cei doi candidaţi înscrişi la scrutin.

Pentru cele 28 de locuri din Biroul Politic Judeţean al PNL Iaşi se bat 50 de persoane, iar pentru cele 9 funcţii de preşedinte s-au înscris în cursă 10 membri de partid. Conditia pentru candidatii la vice este sa acceada in BPC.

Filiala municipală a PNL Iaşi şi-a anunţat sprijinul pentru Cristian Adomniţei la alegerile interne, actualul preşedinte al consiliului judeţean Iaşi fiind considerat favoritul competiţiei.

La rândul său, Victor Chirilă, care a ocupat până luna trecută postul de vicepreşedinte al CJ a declarat că este optimist în privinţa şanselor sale, el opinând că va întruni 55% din voturile delegaţilor liberali.
La conferinţa liberalilor ieşeni va asista şi liderul PNL, Crin Antonescu.

Filiala ieşeană a PNL a fost condusă până la începutul acestui an de Relu Fenechiu, în locul acestuia fiind desemnat ca interimar Cristian Adomniţei.

Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Transformatorul, el fiind în prezent încarcerat în penitenciarul de maximă siguranţă Iaşi.

Mai puteţi citi:

Moştenitorii lui Fenechiu de la PNL Iaşi: "Trădătorul" Cozmanciuc, şef interimar. Liberalii îl agrează mai degrabă pe Cristian Adomniţei

Victor Chirilă candidează la şefia PNL Iaşi împotriva lui Cristian Adomniţei

Mesaj cu trimitere la Kamasutra al vicelui de la CJ Iaşi: „Am să vă spun şi vouă, cum va fi cu «69»“. Victor Chirilă a fost cercetat de DIICOT pentru sex cu minore

Dosarul „Transformatorul”. Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul ministru s-a predat

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite