Un ieşean s-a lovit la cap, în noaptea dintre ani, în timp ce-şi urmărea soţia cu un topor

0
0
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Pe fondul consumului de alcool, ieşeanul a dezvoltat o psihoză etanolică şi, în timp ce îşi urmărea soţia cu toporul, a căzut şi a făcut un traumatism cranio-facial.

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Ciurea, jud. Iaşi, a ajuns la spital în noaptea dintre ani. Ieşeanul s-a lovit la cap în timp ce-şi alerga soţia cu un topor. 

Cadrele medicale spun că bărbatul a dezvoltat o psihoză etanolică, pe fondul consumului de alcool. 

Potrivit medicilor, bărbatul a fost încătuşat de poliţie, evaluat de medici şi dirijat apoi pentru internare spre Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi. 

„Acesta, pe fondul consumului de etanol, a dezvoltat psihoză etanolică şi, în timp ce îşi urmărea soţia cu toporul a căzut şi a suferit un traumatism cranio-cerebral frontal. Pacientul a fost încătuşat de Poliţie, a fost evaluat de urgentist, OMF, ORL şi Oftalmologie. Ulterior, a fost dirijat către Spitalul de Neurologie şi Spitalul Socola, pentru internare”, spune Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. 

Tot în noaptea dintre ani, un pacient în vârstă de 31 de ani, agitat psiho-motor, cu tulburări de comportament, etilism acut, cu infecţie HIV şi hepatită acută, s-a prezentat în UPU-SMURD Iaşi. Pacientul a fost transferat către Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cazuri care le dau de furcă medicilor în prima zi din an. „A băut un litru de ţuică în 5 minute, «să se dreag㻓

Boicotăm şi noi Jocurile Olimpice de Iarnă 2022 de la Beijing?

Iaşi


Ultimele știri
Cele mai citite