Primăria Iaşi insistă cu pomeni culinare grandioase pentru electorat: 7.500 de porţii cu fasole şi cârnaţi de 1 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii Primăriei Iaşi servesc porţii de fasole şi cârnaţi FOTO Adevărul
Angajaţii Primăriei Iaşi servesc porţii de fasole şi cârnaţi FOTO Adevărul

Capitala Moldovei a ajuns să fie cunoscută în ultimii câţiva ani prin pomenile culinare de Cartea Recordurilor organizate fie de Ziua Naţională, fie pe 24 ianuarie, fie în perioada pelerinajului religios la moaştele Sf. Parascheva.

Oficialii Primăriei Iaşi au anunţat că participanţii la manifestările festive de pe 1 Decembrie vor primi gratuit 7.500 de porţii cu fasole şi cârnaţi. Festinul gratuit va avea loc în Piaţa Unirii din Iaşi de Ziua Naţională, imediat după încheierea programului artistic, programat începând cu ora 10.00.

În afara porţiilor cu mâncare, ieşenii veniţi în piaţă vor mai primi vin fiert şi tuică. Primăria Iaşi îşi depăşeşte oferta de pe 1 Decembrie 2012, când angajaţii municipalităţii le-au servit participanţilor la festivităţile din Piaţa Unirii "doar" 5.000 de porţii de mâncare similare.

Municipalitatea mai dă de pomană mii de porţii de mâncare şi în ziua de 24 ianuarie, când se celebrează la Iaşi Unirea Principatelor.

"Continuăm această tradiţie, iar pe 1 Decembrie vom oferi peste 7.500 de porţii de fasole şi cârnaţi. Evenimentul se va desfăşura imediat după ce se termină manifestările oficiale programate în Piaţa Unirii din Iaşi", a spus primarul Gheorghe Nichita, citat de Mediafax.

În acest an, Primăria Iaşi a plătit chiar şi un spot publicitar pentru a promova dezmăţul culinar:

Mâncarea va fi pregătită la cantina Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, instituţie aflată în subordinea primăriei.

Concertul de 1 Decembrie va fi susţinut de mai mulţi artişti de muzică populară: Irina Loghin, Maria Dragomiroiu, Maria Ghinea, Mioara Velicu, Nicolae Hrib şi Zenaida Julea. Aceştia vor cânta pe o scenă amplasată în faţa Hotelului Traian. Pe aceeaşi scenă vor ţine discursuri politicieni din administraţia locală şi judeţeană.

Tot pe 1 Decembrie, spre seară, va fi pornit iluminatul public de sărbători, eveniment precedat de o ceremonie programată în faţa sediului Primăriei Iaşi. Municipalitatea se laudă cu peste 1 milion de becuri sau beculeţe care vor lumina anul acesta străzile Iaşiului. Pe de altă parte, cei de la Primăria Iaşi n-au făcut public bugetele pentru masa de 1 Decembrie sau pentru iluminatul festiv.

Precedentul eveniment culinar pentru electorat de anvergură la Iaşi, a fost Masa Pelerinilor, organizată pe 14 octombrie pentru credincioşii veniţi să se roage la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva. Cu această ocazie, au fost gătite 65.000 de sarmale.

Mai puteţi citi:

Fasole cu cârnaţi şi concert cu Alexandra Stan şi Horia Brenciu de 24 ianuarie

Ce se pregăteşte de Ziua Unirii la Iaşi: expoziţii, concerte şi fasole cu cârnaţi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite