Managerul spitalului de Boli Infecţioase Iaşi: „Să fie iniţiat un lockdown de cel puţin două săptămâni. Nu este târziu să ne vaccinăm nici acum”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi
Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi

La ora actuală toate locurile din spitale pentru pacienţii COVID-19 sunt ocupate. Incidenţa crescută a infecţiei în rândul populaţiei îi face pe mulţi ieşeni care prezintă simptome de boală să solicite testarea la domiciliu. Însă, numărul de echipe ale Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi este limitat.

Medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, susţine că în România se impune intrarea în lockdown timp de cel puţin două săptămâni. De asemenea, acesta subliniază că vaccinarea ar trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii profesionale.

„Este momentul să fie iniţiat un lockdown de cel puţin două săptămâni. De asemenea, ar trebui introdusă obligativitatea vaccinării unor categorii profesionale, precum cadrele medicale, cadrele didactice sau alţi angajaţi expuşi riscului", a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu.

Medici ieşeni au declarat în ultimele zile că există o disperare în ochii pacienţilor, dar şi o oboseală fizică şi psihică în rândul cadrelor medicale.

În context, medicul Florin Roşu spune că nu este târziu nici acum să ne vaccinăm.

„Nu este târziu să ne vaccinăm nici acum. Efectele le vom vedea peste o lună, când datorită creşterii ratei de vaccinare, numărul pacienţilor cu forme severe şi care necesită internare va intra pe o fază de platou, urmată de o scădere treptată", a conchis medicul Florin Roşu.

  

Valul 4 al pandemiei se arată a fi cel mai agresiv. În Iaşi, numărul pacienţilor Covid depăşeşte capacitatea spitalelor, iar unii bolnavi sunt consultaţi pe holuri din lipsa locurilor. De aproape două săptămâni, ambulanţele stau la rând la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi.

La ora actuală toate locurile din spitale pentru pacienţii COVID-19 sunt ocupate. Incidenţa crescută a infecţiei în rândul populaţiei îi face pe mulţi ieşeni care prezintă simptome de boală să solicite testarea la domiciliu. Însă, numărul de echipe ale Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi este limitat.

Vă recomandăm să citiţi şi:

A început cel mai mare pelerinaj din ţară, la racla Sfintei Parascheva de la Iaşi. Închinarea, lăsată la liber, fără certificat verde. Medicii sunt îngroziţi

Ce probleme a găsit directorul CNAIR pe şantierul autostrăzii A10. Se ameninţă cu rezilierea contractului VIDEO

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite