Ieşenii sunt chemaţi să doneze ajutoare pentru gălăţenii sinistraţi după inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voluntar Crucea Rosie

Oficialii din Iaşi ai organizaţiei Crucea Roşie organizează o campanie de strângere de ajutoare pentru miile de oameni afectaţi de inundaţii la Galaţi.

Ieşenii care doresc să-i ajute pe oamenii rămaşi fără case şi fără minime condiţii de trai după inundaţiile devastatoare din ultimele zile pot participa la demersul iniţiat de organizaţia Crucea Roşie.

Ajutoarele pot fi depuse la sediul Crucea Roşie, situat pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 10, începând de astăzi, 16 septembrie, între orele 10.00 şi 17.00.

Donaţiile pot consta în alimente neperisabile, îmbrăcăminte şi încălţăminte, obiecte de uz casnic şi produse de igienă personală.

Peste 3.600 de persoane au fost evacuate şi peste 1.800 de case au fost afectate de inundaţiile produse în ultimele zile în 34 de localităţi din judeţul Galaţi, relevă un bilanţ provizoriu al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite