Experiment artistic în premieră mondială la Iaşi. Operfado - un spectacol transmis în direct, gratuit, pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerii Operei Naţionale Române Iaşi anunţă punerea în scenă a spectacolului Operfado, un experiment artistic realizat în premieră mondială în capitala Moldovei.

Concertul are loc astăzi, 23 aprilie, de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi şi constă în combinarea unor arii de operă, de musical şi de cântece fado celebre.

Protagoniştii spectacolului sunt soprana Elena Moşuc, belcantistă la Opera Naţională Română Iaşi, Gonçalo Salgueiro (Lisabona, Portugalia), de orchestra şi corul Operei Naţionale Române Iaşi şi chitariştii Guilherme Banza (chitară portugheză), Rogerio Ferreira (chitară clasică) şi Frederico Gato (chitară bas).

„Aştept cu nerăbdare ca, pe o scenă românească (mai ales în oraşul meu natal), să cânt fado (în premieră), dar şi arii de operă şi musical împreună cu Gonçalo Salgueiro, un tânăr artist liric portughez de mare valoare şi de o mare sensibilitate. Fado şi musical-ul i-au adus foarte mari succese naţionale şi internaţionale, iar dăruirea şi profunzimea cântului său au cucerit fanii din întreaga lume”, a declarat soprana Elena Moşuc.

Pentru cântecele pe care le-a înregistrat, Gonçalo Salgueiro a reluat teme mai vechi de fado, a creat altele noi, pentru care a scris şi versuri. Este considerat un mare artist de către compatrioţii portughezi.

Fado este o muzică descrisă ca fiind „cântecul popular urban al Portugaliei”. Exprimă singurătatea, melancolia, dorul, chiar şi o viziune fatalistă asupra sorţii. Gen muzical interpretativ si melodic, fado se presupune ca a apărut in Lisabona la începutului secolului al XIX-lea. Astăzi este o marca a limbii şi culturii portugheze, adaugată în 2011 la Patrimoniul Cultural UNESCO.

Biletele pentru acest spectacol s-au epuizat, dar concertul poate fi urmărit live, începând cu ora 18.30, pe site-ul operaiasi.ro.

Mai puteţi citi:

Premieră naţională la Opera Română Iaşi. Spectacolele sunt transmise în direct online şi pot fi vizionate gratuit

Beatrice Rancea, despre premiera "Aida" la Iaşi: "Este pentru prima dată în România când folosim în orchestră şase trompete egiptene"

Beatrice Rancea: „Accidentul mi-a schimbat ireversibil viaţa“

Povestea fabuloasă a celui mai faimos tenor român. Condamnat la moarte de comunişti, Vasile Moldoveanu s-a putut întoarce în ţară abia după 38 de ani

Opera iese în stradă. Stagiunea 2013-2014, deschisă cu un spectacol în centrul Iaşiului la care sunt aşteptaţi peste 7.000 de spectatori

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite