Executorul judecătoresc din Iaşi acuzat de un tun de 4,2 milioane de euro, din nou în faţa judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul cu o miză de 4,2 milioane de euro în care este implicat executorul judecătoresc Cristinel Dominte se judecă în ritm accelerat. Tribunalul Iaşi a soluţionat luni un nou termen de judecată în cauza în care Dominte este acuzat că ar fi comis ilegalităţi în procedura de vânzare a unui teren aparţinând fostei fabrici de zahăr Nectar, faptă ce ar fi condus, printre altele, la falimentarea celebri companii ieşene.

Ieri, judecătorii ieşeni au stabilit realizarea unei expertize în acest caz, aceasta urmând a fi prezentată la următoarele termene. Procesul se va relua pe 13 aprilie. Potrivit DNA, fapta ilegală ce ar fi fost comisă de Dominte se referă la vânzarea unui teren aparţinând fabricii de zahăr Nectar, teren care în momentul unei proceduri de licitaţie a fost evaluat ca fiind fără valoare. 

Procurorii au notat că problemele financiare ale Nectar Paşcani au început din 1998, atunci când firma a contractat un împrumut de 30 de miliarde de lei vechi de la BCR. Ulterior, din cauza neachitării creditului, s-a ajuns la executare silită, dosarul fiind atribuit executorului Cristinel Dominte. În cadrul procedurii s-au folosit două rapoarte de evaluare ale bunurilor Nectar, întocmite de evaluatorul Vasile Negru, într-unul dintre acestea menţionându-se că un teren de 3,5 hectare nu ar fi avut nicio valoare. În mai 2004, patrimoniul Avicola a fost vândut cu aproximativ 17 miliarde de lei vechi.

“Subevaluarea grupului de imobile scoase la vânzare făcea atractivă achiziţionarea acestuia şi permitea BCR să-şi recupereze creanţele. Prejudiciul provocat este de 17.356.383 lei noi (aproximativ 4,2 milioane de euro). Dominte Cristinel şi-a încălcat atribuţiile de serviciu care prevedeau că avea obligaţia de a pune în vânzare, în procedurile de executare silită, bunuri la valoarea lor de circulaţie”, se precizează în rechizitoriu. În perioada controversatei licitaţii, BCR era încă o societate cu capital majoritar de stat. Pe 19 iunie 2014, lichidatorul judiciar al SC Nectar SA s-a constituit parte civilă în acest dosar cu suma de 4,2 milioane de euro. 

Ulterior trimiterii în judecată, Cristinel Dominte a refuzat să comenteze acuzaţiile procurorilor. În prezent, el este asociat cu executorul judecătoresc Bogdan Tufeanu, cei doi având sediu în apropierea Palatului de Justiţie din Iaşi. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite