Dosar cu prejudiciu de 4,5 milioane de euro, îngropat de justiţie. Printre acuzaţi este şi cămătarul Cristodorescu, care poate cere despăgubiri statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai importante dosare instrumentate de DNA la Iaşi în ultimul deceniu s-a finalizat lamentabil pentru procurori, după ce Curtea Supremă a dispus achitări pe linie.

După ce în urmă cu câteva zile toţi inculpaţii din dosarul “Tascochim” au fost achitaţi definitiv şi irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, este de aşteptat ca aceştia să se îndrepte împotriva statului român pentru a obţine daune morale. Printre cei achitaţi se numără şi cămătarul Tiberiu Cristodorescu, considerat cap al afacerii. În Dosarul “Tascochim” au mai fiind trimişi în judecată şi Ovidiu Sârca-Brad, Ionuţ Sârca-Brad, Emanuela Tascu, Lucian Cartas şi Paul Eugeniu Rădulescu. 

Acuzaţiile au fost de evaziune fiscală, refuz nejustificat de a prezenţa organelor competente actele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare, spălare de

bani

image

, fals intelectual şi constituire de grup infracţional. 

Potrivit procurorilor, între 2004 – 2006, inculpaţii ar fi efectuat operaţiuni comerciale fictive cu produse petroliere prin intermediul a trei societăţi din Iaşi, Vaslui şi Botoşani şi a unor “firme-fantomă”. Produsele petroliere erau scutite temporar de plata accizelor, pe motiv că ar fi fost destinate altor scopuri decât folosirea pe post de carburanţi auto. În urma acestor nereguli, statul ar fi fost prejudiciat cu suma totală de 4,5 milioane de euro. Anchetatorii au mai arătat în rechizitoriu că societatea Tascochim Grup SRL Vaslui ar fi cumpărat 2.160 de tone de motorină şi 2.260 de tone de uleiuri minerale neaccizate, pe care le-au vândut prin intermediul firmelor fantomă. 

În fond, achitarea a survenit urmare a faptului că unele fapte nu întruneau elementele constitutive ale unei infracţiuni, în timp ce altele nu existau. Procesul a început din 2007. Sentinţa din fond a fost dată de Tribunal în 2011 doarecemai mulţi martori nu au putut fi găsiţi. Achitările au fost menţinute în 2013 de Curtea de Apel Iaşi.

Citeşte şi: 

Culisele celei mai mari trădări din lumea interlopă ieşeană: Un cămătar a purtat microfoane timp de o lună în celula din puşcărie pentru a-şi turna amicii

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite