Craniu uman descoperit într-o pădure de la marginea Iaşiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ieşean care se întorcea de la Mănăstirea Cetăţuia a sesizat la 112 descoperirea sinistră, iar criminaliştii investighează acum împrejurimile

Ieşeanul mergea spre casă astăzi, 13 ianuarie, în jurul orei 16.00, când a văzut corpul suspect atârnând într-un copac de la marginea potecii. 

După ce a sunat la 112, o echipă complexă formată din poliţişti, jandarmi şi criminalişti s-a deplasat în pădurea aflată la marginea Iaşiului pentru a lua probe. 

Primele indicii arată că este vorba despre craniul unui bărbat, care s-ar fi sinucis în urmă cu aproximativ trei luni. Ancheta Poliţiei implică inclusiv verificarea listelor persoanelor dispărute în perioada estimată.

Pădurea Cetăţuia, aflată la poalele mănăstirii cu acelaşi nume, este unul dintre locurile din Iaşi în care s-au înregistrat mai multe sinucideri în ultimii ani.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite