Comă alcoolică de Cartea Recordurilor: 5,15 la mie la 14 ani. Adolescentul a fost găsit inert în mijlocul drumului
0
Un adolescent de 14 ani din zona rurală a oraşului Târgu Frumos a fost găsti de localnici zăcând în mijlocul drumului, cu răni grave la cap.
Un adolescent de 14 ani din judeţul Iaşi a ajuns în comă la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi, cu o alcoolemie de 5,15 grame la mie alcool pur în sânge, după ce ar fi băut mai mulţi litri de ţuică.
Adolescentul, care este dintr-o comună de lângă oraşul ieşean Târgu Frumos, a fost găsit de către localnici luni, 12 ianuarie, căzut pe un drum. Localnicii care l-au găsit au telefonat la 112.
Adolescentul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi.
Conform medicilor, starea adolescentului s-a îmbunătăţit pe parcursul zilei de marţi, acesta ieşind din coma de gradul al treilea în care a fost adus.
Medicii mai spun că băiatul şi-a recăpătat cunoştinţa, însă i-a fost găsit sânge în urină, el urmând să fie spitalizat mai multe zile pentru a fi supravegheat.
Conform reprezentanţilor spitalului, băiatul are şi o fractură de claviculă după ce a căzut pe drum, dar şi ”pneumonie de aspiraţie”.
”Pacientul se află într-o stare gravă comatosă pe fondul consumului de alcool. În urma analizelor a fost depistată o alcoolemie de 5,15 gramie la mie alcool pur în sânge. Acesta avea şi o fractură de claviculă, ca urmare a căzăturii. Medicii de gardă i-au acordat îngrijirile medicale de urgenţă, i-au fost administrate perfuzii cu glucoză şi vitamine, iar starea lui a fost stabilizată“, a declarat Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii ”Sfânta Maria“ din Iaşi, pentru Mediafax.
Ea a precizat că băiatul a băut mai mulţi litri de ţuică şi se suspectează că aceasta ar fi fost amestecată cu alcool metilic.
Mai puteţi citi: