Cel mai mare proiect din istoria judeţului Iaşi: 500 de milioane de euro, pentru 200 de mii de ieşeni
0
Proiectul, de pe urmă căruia vor beneficia sute de mii de ieşeni, este considerat cea mai mare investiţie din judeţ, următorul din ”clasament” având o valoare de circa 100 de milioane de euro.
Contractul de finanţare pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare în mai multe comune, dar şi în oraşele din judeţul Iaşi a fost semnat. Investiţia însumează 509,2 milioane de euro: 432,8 milioane reprezintă fonduri nerambursabile acordate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar diferenţa de 76,4 milioane este acoperită de bugetul de stat (52 de milioane) şi de partea de cofinanţare a Apavital.
În jur de 200 de mii de ieşeni vor beneficia de pe urma acestui proiect, care ar trebui să aibă finalitate în cursul anului 2023.
”Guvernul va contribui cu 13 la sută, iar Unităţile Administrativ-Teritoriale, cu două procente din valoarea proiectului. Vor lucra contractori români cu materiale locale pentru a sprijini economia locală. Una dintre cele mai mari investiţii, de 25 milioane euro, se va face în aglomerarea Paşcani. Beneficiile le vom vedea în anii următori. Costul acestor investiţii se va reflecta în tarif, fiind vorba de creşteri uşoare în următorii 3-4 ani”, a declarat Mihai Doruş, director general ApaVital Iaşi.
Proiectul vizează 113 localităţi din 41 de unităţi administrativ-teritoriale:
1. Aglomerarea Iaşi – include municipiul Iaşi şi localităţile Bârnova, Cercu, Păun, Todirel, Vişan, Pietrăria, Ciurea, Hlincea, Lunca Cetăţuii, Piciorul Lupului, Dumbrava, Holboca, Dancu, Miroslava, Balciu, Valea Adâncă, Horpaz, Chicerea, Goruni, Tomeşti, Vlădiceni, Valea Lupului, Rediu, Breazu, Osoi;
2. Aglomerarea Paşcani – include municipiul Paşcani şi localităţile Lunca, Blăgeşti, Boşteni, Sodomeni;
3. Aglomerarea Gâşteşti – include localităţile Gâşteşti, Topile;
4. Aglomerarea Târgu Frumos – include oraşul Târgu Frumos şi localităţile Războieni, Prigoreni, Dădeşti, Ion Neculce, Găneşti, Buznea;
5. Aglomerarea Podu Iloaiei – include localităţile Podu Iloaiei, Scobâlţeni şi Budai;
6. Aglomerarea Hârlău – include oraşul Hârlău şi localităţile Poiana Mărului, Buhalniţa, Zlodica, Cotnari, Cârjoaia, Valea Racului, Horodiştea, Lupăria, Pârcovaci, Deleni, Feredeni, Poiana, Slobozia, Maxut, Scobinţi, Feteşti, Bădeni, Zăgăvia;
7. Aglomerarea Popricani – include localităţile Popricani şi Moimeşti;
8. Aglomerarea Ţibăneşti – include localităţile Ţibăneşti, Glodenii Gândului, Războieni; 9. Aglomerarea Vulturi Vânători;
10. Aglomerarea Oţeleni;
11. Aglomerarea Popeşti – include localităţile Popeşti, Doroşcani şi Hărpăşeşti; 12. Aglomearea Sineşti – include localităţile Sineşti şi Storneşti;
13. Aglomerarea Mogoşeşti – include localităţile Mogoşeşti, Mânjeşti şi Budeşti;
14. Aglomerarea Scânteia – include localităţile Scânteia, Boroşeşti şi Ciocârleşti;
15. Aglomerarea Dobrovăţ;
16. Aglomerarea Comarna;
17. Aglomerarea Covasna-Hiliţa – Costuleni;
18. Aglomerarea Coropceni – include localităţile Coropceni, Poiana şi Satu Nou;
19. Aglomerarea Voineşti;
20. Aglomerarea A.I. Cuza şi Şcheia;
21. Aglomerarea Heleşteni – include localităţile Heleşteni, Hărmăneasa şi Oboroceni; 22. Aglomerarea Costeşti – include localităţile Vaşcani, Costeşti şi Giurgeşti;
23. Aglomerarea Valea Seacă – Conşeşti;
24. Aglomerarea Tătăruşi – include localităţile Tătăruşi, Iorcani, Pietrosu, Uda şi Vâlcica; 25. Aglomerarea Heci – Bursuc Deal;
26. Aglomerarea Cristeşti;
27. Aglomerarea Moţca;
28. Aglomerarea Gârbeşti;
29. Aglomerarea Cozmeşti – include localităţile Cozmeşti, Podolenii de Sus, Podolenii de Jos.
Vă recomandăm să citiţi şi: