„Vin Diesel de Hunedoara“ acuză că a fost victima unei răzbunări. Pera, martor în dosarul Berbeceanu, reclamat că ar fi pus la cale o incendiere
0
Acuzat că ar fi fost în spatele incendierii locuinţei unei familii din Şoimuş, Ovidiu Ioiescu „Pera” susţine că este victima unei răzbunări a duşmanilor.
Ancheta incendiului provocat la casa unei familii din Şoimuş nu a lămurit până în prezent împrejurările în care acesta a avut loc, însă Ovidiu Ioiescu „Pera”, acuzat de apropiaţii proprietarului că ar fi comandat incendierea, neagă orice implicare.
„Eu nu am niciun motiv să îi fac rău omului, nu ne-am certat vreodată. În al doilea rând, eu nu mai fac nicio prostie. Din 2004, când am fost arestat, nu am mai avut niciun dosar penal”, spune Pera.
Acesta a povestit că înainte cu o seară de incendiu, Cornel Crîznic Mărgan, un alt fost lider al lumii interlope din Deva în anii 2000, l-ar fi provocat şi ameninţat în timpul unei petreceri la un local de lăutari din Deva. Cei doi se află în relaţii de duşmănie, iar potrivit lui Ovidiu Ioiescu, Mărgan i-ar fi transmis ameninţările, la microfon, în timp ce dădea dedicaţii în sala restaurantului, fără ca acesta din urmă să fie de faţă. „Este posibil ca acele acuzaţii la adresa mea, în urma incendiului să fie o înscenare făcută de persoane care mă duşmănesc sau să fie un gest pus la cale de cineva care vrea să ne asmută unul împotriva celuilalt”, a afirmat Ovidiu Ioiescu.
Pera este martor în dosarul fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, Traian Berbeceanu. Ancheta a dus în octombrie 2013 la arestarea fostului comisar şef al BCCO Alba, pentru infracţiuni legate de sprijinirea unor grupări infracţionale din judeţ, însă ulterior procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dovedit că multe dintre acuzaţiile la adresa lui Berbeceanu au fost fabricate de anchetatorii săi de la DIICOT Alba.
Ovidiu Ioiescu Pera, despre incendiul provocat de infractori
Reglare de conturi sau înscenare
În seara de sâmbătă, 21 februarie, casa unei familii din Şoimuş a fost atacată cu o torţă improvizată. Persoane necunoscute au coborât dintr-un autoturism au aruncat cu bolovani pentru a sparge o fereastră, iar apoi au aruncat torţa în interior, provocând un incendiu. Fiul proprietarei, un tânăr de 33 de ani, a reclamat incidentul la Poliţie. „În urma sesizării, la faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă care a stabilit faptul că a fost distrusă prin incendiere perdeaua şi o parte unei canapele, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 3.000 de lei. Din fericire, deşi erau în imobil, proprietarii nu se aflau în momentul respectiv în camera afectată, astfel încât nu au rezultat victime în urma comiterii faptei, ci doar pagube materiale minore”, informa Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. La scurt timp, apropiaţii familiei care a fost ţinta atacului au reclamat că la originea acestuia ar sta Ovidiu Ioiescu „Pera”, fost condamnat la începutul anilor 2000, în dosarul „Spumă şi Bibanu”, al grupărilor interlope din Deva.

„Toată povestea începe de undeva de prin septembrie, când prietenul meu, a cărui casă a fost incendiată, nu a vrut să intre în gaşca lui. De Crăciun, a adunat Pera o echipă de băieţi de la Hunedoara şi au sărit toţi să-l bată. Erau prea mulţi martori, aşa că au renunţat. Acum s-a răzbunat. A pus pe alţii să o facă, nu a venit el. Prin 2000, tot aşa făcea“, reclama Raul Locsei, un prieten al proprietarului. Afirmaţia acestuia nu a putut fi dovedită până în prezent.
Sursa FOTO: pagina personală de Facebook a lui Ovidiu Pera.

Ovidiu Ioiescu "Pera" este citat ca martor în dosarul "Berbeceanu". Deveanul este cunoscut datorită trecutului său tumultuos, deşi susţine că de un deceniu nu a mai avut probleme cu legea. Pe pagina sa de socializare Pera îşi arată admiraţia pentru actorul filmelor de acţiune Vin Diesel, cu care unii dintre apropiaţii săi îl compară. De asemenea, deveanul îşi prezintă maşinile de lux pe care le-a deţinut sau le are în proprietate.
Vă recomandăm şi:
Ovidiu Ioiescu (Pera), unul dintre foştii capi ai lumii interlope din Deva anilor 2000, a ţinut să le arate prietenilor săi noua sa achiziţie: un autoturism de lux. “Pera” s-a fotografiat circulând cu peste 250 de kilometri pe oră pe o autostradă şi a postat imaginile pe Internet.
Traian Berbeceanu a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore în dosarul penal în care este acuzat de sprijinirea unor grupări infracţionale. Curtea de Apel decide dacă şeful de la Crimă Organizată va fi arestat preventiv. Între timp, Berbeceanu a dat numele celor care, spune el, s-au luptat împotriva lui. Pera, Mărgan, Litera şi procurorii DIICOT se află pe lista neagră a comisarului.
Traian Berbeceanu, deveanul aflat timp de opt ani la conducerea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a fost pus sub învinuire pentru infracţiunile de luare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri şi delapidare, potrivit informaţiilor furnizate de DIICOT.
Arestarea lui Traian Berbeceanu, deveanul aflat timp de opt ani la conducerea BCCO Alba, a dat naştere unui imens scandal. Procurorii DIICOT l-au acuzat pe poliţist de infracţiuni grave, însă ulterior au ajuns la rândul lor să fie puşi sub învinuire pentru „fabricarea unor probe” împotriva lui. Cazul comisarului şef nu a fost singurul care a zguduit imaginea Poliţiei hunedorene în ultimii doi ani.
Ultimele luni l-au transformat pe fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba într-un luptător anti-sistem. Cel puţin aceasta o arată zecile de mesaje şi imagini postate de Traian Berbeceanu pe paginile sale de Facebook, "Traian Berbeceanu" şi "Respect Traian Berbeceanu". Una dintre ţintele sale a fost deputatul Mircia Muntean, fost primar, timp de 16 ani, al Devei.