VIDEO O nouă avarie la telecabina Cetăţii Devei: 13 turişti au rămas blocaţi în liftul spre monumentul istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a doua oară într-o săptămână, telecabina Cetăţii Devei s-a defectat în timp ce transportat un grup de turişti. Oamenii au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a fi scoşi din telecabina.

Pompierii deveni au intervenit duminică pentru salvarea a 13 persoane blocate în telecabina de la Dealul Cetăţii. În telecabina, aflată în urcare în momentul producerii avariei, se aflau 11 adulţi şi doi copii cu vârste de 6 şi 7 ani.

„Pompierii au decis aducerea în siguranţă la sol a turiştilor cu ajutorul unei scări culisabile. La coborârea pe scară turiştii sunt asiguraţi, pentru prevenirea unei accidentări, cu echipament specific de salvare. În sprijinul oamenilor a fost direcţionat spre telecabina şi un echipaj medical cu o ambulanţă tip B2. La o prima evaluare turiştii nu par a prezenţa probleme medicale”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Telecabina este blocată pe şină, la mijlocul traseului, la aproximativ cinci metri de la.sol. Turiştii sunt din judeţele Bihor, Caraş, Mehedinţi şi Timiş.

În urmă cu o săptămână, telecabina de la Cetatea Devei s-a blocat, în urma unei avarii, în timp ce transporta 19 turişti. Şi atunci oamenii au fost scoşi cu ajutorul pompierilor. Reprezentanţii Primăriei Deva au dat asigurări că asfel de incidente nu se vor mai întâmpla, deoarece au achiziţionat un gererator electric, care va asigura în cazul unor întreruperi ale energiei electrice funcţionarea independentă a acesteia.

Imagine indisponibilă

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cetatea Devei la mijlocul secolului al XIX-lea. Povestea gravurii realizate de un artist german care a vizitat citadela

FOTO Apariţie inedită a Laurei Codruţa Kovesi printre turişti. Unde şi-a petrecut duminica procurorul-şef al DNA 

Cum au fost batjocorite marile cetăţi în trecut. Localnicii profitau de dezastrul aşezărilor, dar străinii se cutremurau

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite