Secretele hidrocentralei subterane din Retezat. Planul faraonic plătit cu mari sacrificii de români VIDEO
0Mii de români au muncit, iar câteva zeci au murit, pe unul dintre cele mai dure șantiere ale epocii comuniste: la construcția hidrocentralei subterane din Retezat, a lacului de acumulare Gura Apelor și a zecilor de kilometri de tuneluri din munte.
Mii de oameni au lucrat la realizarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte hidroenergetice plănuite de regimul comunist: amenajarea hidroenergetică Râu Mare – Retezat, o investiție realizată pe parcursul a unui deceniu și jumătate, care a schimbat radical înfățișarea unuia dintre cele mai sălbatice locuri din România: valea Râului Mare din Retezat.
Hidrocentrala din Retezat, clădită în 11 ani
Șantierul a fost deschis la începutul anului 1975 și viza înființarea hidrocentralei Retezat, constructie subterană de mare cădere (582,5 metri), cu volumul unei clădiri de 15 etaje, în care sunt adăpostite cele două turbine Francis. Hidrocentrala din Retezat a fost construită în 11 ani, având puterea instalată de 335 MW.
Proiectul mai cuprindea acumularea Lacul Gura Apelor, întins pe mai mult de 400 de hectare, construcția unuia dintre cele mai mari baraje de anrocamente din lume, cu înălțimea de aproape 170 de metri, și a unei centrale cu puterea instalată de 14 MW, în aval, la Clopotova.
Eforturi supraomenești au fost depuse în anii ´70 și ´80 pentru construcția aducțiunii principale din Retezat, o galerie cu o lungime de peste 18 kilometri și un diametru de 4,9 metri, după betonare, săpată în munți pentru a colecta apele din Retezat.
Captările secundare ale acesteia, Netiș, Bodu și Valea Mare, deși construite cu tehnologia acelor vremuri au fost realizate cu o precizie uimitoare pentru specialiști, reușind să se întâlnească în inima muntelui. Aducțiunea secundară a lacului de acumulare Gura Apelor preia apele a 12 pâraie de pe versantul nordic al Retezatului, printr-un sistem de galerii subterane cu o lungime totală de 30 de kilometri.
„Uzina hidroelectrică Retezat realizează amenajarea pentru producerea de energie prin captarea debitelor Râului Mare în Lacul Gura Apelor, a debitelor cursurilor de apă întâlnite de aducțiunea secundară Râu Bărbat și a debitelor cursurilor de apă întâlnite de aducțiunea principală. Această amenajare a apărut ca nevoie a aplanării vârfului de sarcină într-un moment în care industria românească era în plină dezvoltare. Cu ajutorul lacului se efectuează, de asemenea, și o regularizare multianuală a debitelor”, arată inginerul Flavius Dilertea, în lucrarea de docturat dedicată proiectului hidroenergetic.
Hidrocentrala din Retezat, dorită în cinci ani
În 1974, statul român a decis, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 759, amenajrea hidroenergetică a Râului Mare – Retezat, care avea să cuprindă barajul Gura Apelor, hidrocentrala din Retezat, subterană, şi hidrocentrala Clopotiva. Un an mai târziu au început lucrările la baraj.
Întreaga amenajare trebuia făcut în numai cinci ani – potrivit planurilor inițiale ale proiectului - în condițiile extreme din Retezat, într-o zonă sălbatică, aflată la peste 1.000 de metri.
Înainte de a începe amenajarea hidroenergetică, ţinutul ocupat de Lacul Gura Apelor şi de marele baraj din Retezat era un loc sălbatic, scăldat de apele râului Lăpuşnicul Mare şi ale afluenţilor săi, cunoscut ca traseu turistic important în Retezat.
Barajul Gura Apelor, unul dintre cele mai înalte din Europa
Ţinutul unde avea să fie construit barajul Gura apelor din Retezat impresiona atât prin vasta reţea hidrografică şi pădurile virgine care îl ocupau, dar şi pentru fauna sălbatică bogată.
„Barajul Gura Apelor, de 173 de metri – unul dintre cele mai înalte din Europa – va fi construit din anrocament și va ”cântări” nouă milioane de metri cubi de pământ, argilă, pietriș. Galeria de aducțiune va avea 18,4 kilometri (la Lotru aceasta măsoară 13,5 kilometri) și va fi astfel cea mai lungă galerie din țară. Puterea instalată a hidrocentralei Retezat – 335 MW, cu o producție de energie de 605 milioane kwh. Până în 1980 se va construi barajul de la Gura Apelor, galeria de aducțiune și Uzina hidroenergetică Retezat. În acel an va fi pus în funcțiune primul hidroagregat. În 1981, cel de-al doilea (energia electrică va f dezvoltată de o turbină tip Francis, de fabricație românească). În 1982 va fi pusă în funcțiune și uzina hidroenergetică Clopotiva”, informa ziarul hunedorean Drumul Socialismului, în aprilie 1975, la scurt timp de la începerea proiectului.
12.000 de oameni urmau să fie implicați în proiectul hidroenergetic, urmând ca mulți dintre ei să fie cazați, împreună cu familiile lor, în trei colonii muncitorești înființate în Retezat, la Brazi, sub barajul Gura Apelor și Brădățel.
„Peste mai puțin de o lună vor începe lucrările de bază: în baraj și la galeria de aducțiune. Vor sosi utilaje și mașini și mulți, mulți oameni. Se vor prinde în încleștarea cu stâncile, cu Râul Mare, cu afluenții săi și vor pune încet, dar temeinic, stăpânire pe năvălnicia lor. Miliardele de lei ce se vor investi pe Râul Mare vor genera o nouă viață, o nouă industrie în patriarhala țară a Hațegului. Pe valea Nucșoarei, a Părosului sau a râului Bărbat vor apărea profesiuni noi: energetician, constructor, lăcătuș”, informa ziarul local în primăvara anului 1975.
Construcția barajului Gura Apelor și a hidrocentralelor Retezat și Clopotiva a depășit cu mult, ca durată, estimările optimiste ale regimului Ceaușescu.
„Lucrul la această acumulare a fost început în 10 ianuarie 1975, pentru ca în mai 1986 centrala Retezat să fie pusă în funcțiune, barajul fiind finalizat în totalitate abia în anul 1999”, arăta inginerul Flavius Dilertea, în prezent primar al comunei Râu de Mori.
Hidrocentrala din Retezat, realizată cu mari greutăți
Condiţiile de lucru din Retezat au fost extrem de dure, iar o mulțime de accidente de muncă au avut loc pe durata lucrărilor și au făcut aproape 50 de victime. Inundaţiile, prăbușirile de stânci şi alunecările de teren frecvente au cauzat și ele întârzieri, la fel și insuficiența forței de muncă și a dotărilor constructorilor.
Încă din primele luni de la începerea lucrărilor din Retezat, constructorii au întâmpinat probleme în derularea investiției.
„Față de planul aferent anului în curs, grupul de șantiere de pe Râul Mare are o apreciabilă rămânere în urmă, generată, după cum ni s-a spus, de lipsa forței de muncă suficiente și de unele greutăți privind asigurarea amplasamentelor și deschiderea finanțărilor pentru unele lucrări, îndeosebi de la baraj”, informa „Drumul Socialismului”, în octombrie 1975.
Șefii șantierului se angajau să acționeze mai energic pe fronturile deschise în primele luni de șantier și la recrutarea și pregătirea muncitorilor.
Forța de muncă era asigurată în principal de militari, dar au muncit în Retezat și sute de mineri trimiși din Valea Jiului.
„Atmosferă obişnuită de şantier: excavatoare mari, ieșind flămânde din poala muntelui, maşini într-un continuu travaliu, iar mai încolo, nişte oameni în salopete, purtând căşti de miner, ies şi intră într-o galerie. Intrăm. Călcăm pe o pardoseală de piatră sfărâmată, udată în permanenţă de infiltraţiile de apă în pereţi. În acest punct de lucru şi roca şi apa ne sunt potrivnice. Piatra ne rupe burghiele, apa ne inundă. Staţiile de pompare funcţionează în cea mai mare parte a zilei”, relatau constructorii, citați într-un reportaj de pe șantierul din Retezat, publicat în mai 1976.
Unii mineri susțineau că munceau în condiții mai dificile decât în minele de cărbune din Valea Jiului.
„N-am fugit de cărbune. Ba din contră, aici e şi mai greu şi nu faci niciodată două lucruri la fel. Apoi şi şantierul are ceva aparte, numai al lui. Vedeţi şi dumneavoastră, mai avem de dat trei asalturi, adică trei puşcături bune şi gata. Suntem în ”centrală”. De aici începem un altfel de muncă. La o scară mai mare”, relata unul dintre ei.
Sute de elevi, pe șantierul din Retezat
Eforturile muncitorilor s-au dovedit insuficiente pentru recuperarea întârzierilor, iar autoritățile comuniste au adoptat soluții drastice pentru a suplini forța de muncă.
Sute de elevi au fost aduși să muncească în vacanțele de vară în Retezat, iar lucrările la care au fost repartizați au fost dintre cele dificile. Primii elevi - muncitori au sosit în Retezat de la Grupul școlar minier, din Lupeni, în vara anului 1976.
„Șantierul Râu Mare – Retezat. La 20 iunie a.c. 104 elevi ai grupului școlar minier din Lupeni au inaugurat șantierul de muncă patriotică de aici. Tinerii brigadieri din Lupeni s-au pus cu nădejde pe treabă, împărțiți în două detașamente, conduse de uteciștii Nicolae Coandrăș și Valer Rus. Brigadierii muncesc cu dăruire de-a lungul șoselei axiale a șantierului, la acostamente, nivelări și șanțuri, în gară și în alte locuri unde sunt solicitați. Datorită seriozității și hărniciei lor, și-au căpătat repede stima și încrederea celor de aici”, arătau reporterii ziarului hunedorean, în iunie 1976.
Brigăzile de elevi erau lăudate pentru miile de tone de piatră descărcate, pentru sutele de metri cubi de șanțuri săpate, pentru miile de metri cubi de pietriș împrăștiat
„În orele libere, tinerii se destind pe terenuri de sport, la focuri de tabără în jurul cărora organizează concursuri și jocuri, și în excursii pe munte”, informa „Drumul socialismului”.
În vara anului 1976, pe șantierul din Retezat munceau peste 350 de UTC-iști, care făceau parte din nouă organizații de muncă. Alți peste 100 dintre ei proveneau de la liceul industrial din Hunedoara.
„Rezultatele eforturilor depuse de cei 105 tineri hunedoreni sunt frumoase. Am descărcat peste 4.500 de tone de piatră spartă din vagoane, am făcut 500 de metri cubi de săpături în teren foarte tare, am curățat terenul pe 1.500 metri pătrați, am descărcat 745 metri cubi de piatră spartă, am așternut 1.000 metri cubi de piatră spartă pentru reprofilare, am săpat 67 metri cubi teren foarte tare”, relata UTC-istul Viorel Grozoni, în august 1976.
Șefii organizațiilor de tineret ale Partidului Comunist se plângeau însă că unii dintre elevii care își petreceau vacanțele de vară săpând șanțuri, spărgând stânci sau cărând pietre în munți nu se achitau corespunzător de sarcini, pe șantierul din Retezat.
„Din păcate nu peste tot și nu toți uteciștii noștri înțeleg să muncească așa cum li se cere. Mai avem cazuri în care nu-și îndeplinesc normele zilnice la locurile de muncă, întârzie, absentează, se mută dintr-un loc de muncă în altul, nu participă activ la viața de organizație, la acțiunile ce se întreprind pentru ei”, susținea Ioan Davidoni, secretarul comitetului UTC, într-un alt articol publicat în ziarul huendorean.
În ciuda eforturilor susținute, șantierul uriaș din munți continua să acumuleze întârzieri față de planurile regimului comunist.
10 ore de lucru în plină iarnă pe șantierul din Retezat
În toamna anului 1976, constructorii anunțau măsuri ferme pentru a impulsiona cursul lucrărilor de pe șantierul din Retezat, pe timp de iarnă, când temperaturile din zona alpină ajungeau la minus 20 de grade Celsius.
„Consiliul oamenilor muncii, sub conducerea, îndrumarea și cu sprijinul comitetului de partid, acționează pe diferite căi pentru intensificarea ritmului de lucru în șantier. Dintre aceste căi aș sublinia câteva: asigurarea tuturor măsurilor pentru buna desfășurare a lucrului și pe timpul iernii, care nu este ușoară în Retezat, respectarea întocmai a regimului de lucru de 10 ore, stabilit în șantier, aplicarea organizării industriale de muncă în trei schimburi la lucrările din subteran și la excavații în baraj, statornicirea schimburilor prelungite acolo unde situația o cere, extinderea lucrului în acord global până la 85 – 90 la sută dintre muncitorii noștri, față de 65 – 70 la sută câți muncesc în acord global”, arăta Ioan Popescu, directorul adjunct al Grupului de șantiere Râu Mare – Retezat, în octombrie 1976.
Șefii de pe șantierul din Retezat anunțau măsuri speciale pentru ca șantierul să nu fie oprit pe timpul iernii. Dacă în aer liber ele nu mai puteau continua la temperaturile și nămeții din Retezat, oamenii erau trimiși să muncească în galeriile săpate în munți.
„Urgentăm toate lucrările pentru a ajunge cu ele în subteran, iarna să ne găsească cu lucrul acolo. Avem acum cinci puncte de lucru principale în subteran. Până va sosi iarna, vom mai avea patru asemenea fronturi principale, deci în total vor fi nouă fronturi unde munca se va desfășura nestingherită pe timpul iernii”, arăta inginerul din conducerea șantierului.
În primii ani de la începerea construcţiei barajului, galeriile din munte au fost săpate cu unelte rudimentare, însă din 1980, în premieră în România, s-a adoptat metoda de excavare mecanizată prin introducerea unei maşini de forat Robbins, cu un avans mediu de 174 de metri pe lună şi maxim de 330 de metri pe lună. Condițiile de lucru au rămas însă dificile, iar lipsurile întâmpinate pe șantier au prelungit până în 1986 finalizarea hidrocentralei Retezat și a aducțiunilor sale.
„După aproape 11 ani de activitate, în care s-au dăltuit în granitul munţilor zeci de kilometri de galerii şi s-au înălţat în calea apelor un baraj de anrocamente şi miez de argilă, cel mai mare din Europa, la 16 aprilie 1986, îşi închide porţile galeria de deviere şi apele Râului Mare Retezat sunt zăgăzuite. Atunci a început acumularea apelor în lacul care va avea în final un volum de peste 210 milioane metri cubi de apă şi o suprafaţă de 420 de hectare”, informa Hidroconstrucţia.
Barajul Gura Apelor, colosul din Retezat
Lacul Gura Apelor, întins pe aproape 420 de hectare, are o adâncime maximă de peste 160 de metri, iar barajul lui are o lungime de 464 de metri şi o înălţime de 168 de metri. Situat la cota 1.000 faţă de nivelul mării, barajul are o lăţime la bază de peste 550 de metri, iar la coronament - de 12 metri.
În mai 1986, a fost pusă în funcţiune uzina hidroenergetică Retezat cu o putere de 335 MW şi apoi centrala de la Clopotiva.
O defecțiune în interiorul hidrocentralei putea cauza un incident grav, care ar fi putut distruge complet echipamentele acesteia prin inundare, chiar în timpul probelor făcute înaintea inaugurării acesteia.
Hidrocentrala din Retezat, retehnologizată
Hidrocentrala din Retezat a fost pusă în funcțiune în 1986. Anul trecut, Hidroelectrica anunța că a scos la licitație publică o investiție de aproape 80 de milioane de euro care vizează retehnologizarea ei.
„Lucrările solicitate cuprind fabricarea, montajul și punerea în funcțiune a turbinei hidraulice, a generatoarelor electrice, a sistemelor de automatizare SCADA, precum și a altor echipamente hidromecanice (vane fluture și vane sferice). De asemenea, proiectul de la C.H.E. Râul-Mare Retezat presupune modernizarea/retehnologizarea și punerea în funcțiune a stației electrice de transformare”, informa Hidroelectrica, în 2021.
În vara anului 2021, la 35 de ani de la inaugurarea barajului, lacul său de acumulare a atins, pentru prima dată în istorie, nivelul maxim de umplere la care a fost proiectat, de 1.072,5 metri deasupra Mării (mdM).
Se încarcă comentariile...
