Şcolile care se închid din lipsa elevilor. Planurile pentru reducerea cheltuielilor afectează satele mici şi izolate
0
Mai multe şcoli din judeţ vor fi închise potrivit planurilor conducerii Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, care vrea să diminueze cheltuielile.
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara a transmis propunerile privind măsurile luate pentru diminuarea cheltuielilor de personal şi încadrării în bugetul calculat conform costului standard per elev / preşcolar. O propunere vizează încetarea activităţii a 18 unităţi şcolare, începând cu anul şcolar 2018 – 2019.
„Demersul va determina reducerea posturilor nedidactice de îngrijitoare şi muncitori calificaţi (fochişti), precum şi reduceri de norme didactice”, se arată într-o adresă a IŞJ Hunedoara. Diminuarea numărului de opţionale predate în unitatea de învăţământ pentru a fi diminuate plăţile cu ora, neocuparea posturilor auxiliare care se vacantează în 2018, menţinerea pensionarilor în activitate peste vârsta de pensionare numai în şcolile care se încadrează în bugetul calculat şi posibilitatea externalizării serviciilor de curăţenie şi reparaţii în şcoli sunt alte propuneri pentru reducerea cheltuielilor, se arată într-o adresă semnată de inspectorul şef Maria Ştefănie.
Propuse de IŞJ şi consiliile locale
Unităţile de învăţământ propuse pentru suspendarea activităţii, începând cu anul şcolar 2018 – 2019 au fost împărţite în două categorii. Cele propuse de consiliile locale sunt: Şcoala primară Gelmar, cu trei elevi, aflată la patru kilometri de Colegiul Agricol din Geoagiu; Şcoala primară Peşteniţa, cu cinci elevi, aflată la patru kilometri de Peşteana şi la şapte kilometri de Densuş; Şcoala din Dâlja Mare, cu 11 elevi, aflată la opt kilometri de Petroşani; Şcoala din Râu Alb, cu doi elevi, aflată la patru kilometri de Râu Mic, Şcoala primară din Livadia, cu 11 elevi, aflată la patru kilometri de Baru.
Unităţile propuse de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara sunt: Şcoala din Fizeşti, cu doi elevi, aflată la 6 – 7 kilometri de drumul asfaltat al satului, Grădiniţa din Fizeşti, cu patru preşcolari, Grădiniţa din Spini, cu cu cinci preşcolari, aflată la patru kilometri de Turdaş, şcolile primare din Stejărel, Stănija, Boiţa, Curechiu, Obârşa, Merişor, Păucineşti, Crişan şi Ciopeia, cu maximum 10 elevi. Profesorii titulari nu vor avea de suferit, susţin reprezentanţii IŞJ Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Şapte elevi mai învaţă în singura şcoală din satul Bulzeşii de Sus. Localnicii au primit, zilelel trecute, o veste proastă pentru soarta copiilor pe care dascălul Acxente Leucian îi aduce la şcoală cu propria maşină.
Un loc de poveste şi plin de veselie se dezvăluie călătorilor care ajung în Apuseni, în aceste zile. Copiii au transformat dealul de lângă şcoala veche a satului Runc, aflată la peste 1.000 de metri altitudine, în loc de săniuş, iar imaginile inedite arată cât de mare le este bucuria.
O profesoară din Deva a ajuns la spital, rănită, după ce în timp ce preda în sala de curs o bucată de tencuială din tavan s-a desprins şi s-a prăbuşit, provocându-i un traumatism cranian.