Scenele bizare de pe Columna lui Traian: craniile înfipte în pari, romanii ucişi în chinuri, moartea eroică a lui Decebal
0Columna lui Traian a înfăţişat lumii în reprezentări artistice impresionante unul dintre cele mai dramatice episoade din vremea strămoşilor noştri.
Columna lui Traian, „bijuteria” din Forul roman construit după înfrângerea dacilor, a imortalizat cele două mari războaie de cucerire a Daciei purtate la începutul secolului al doilea de împăratul roman.
Columna antică de marmură, operă a sculptorilor greci conduşi de Apollodor din Damasc, s-a păstrat aproape intactă până în zilele noastre şi, pe lângă frumuseţea şi originalitatea ei, a servit ca mărturie istorică a originii poporului român. Columna a stârnit de-a lungul timpului fascinaţia oamenilor de ştiinţă şi a artiştilor, iar pentru istoricii români a fost una dintre marile izvoare de informaţii din lucrările despre Dacia. Relieful în care au fost înfăţişate cele peste 150 de scene ale războaielor daco-romane se întinde pe o lungime de peste 200 de metri. Împăratul Traian apare de peste 60 de ori, iar regele Decebal este portretizat de opt ori, potrivit istoricilor. Explicaţiile celor mai multe dintre episoadele de pe columnă se regăsesc în cronica istoricului antic Dio Cassius, dedicată împăratului Traian şi a războaielor purtate de acesta în Dacia. Iată câteva dintre scenele neobişnuite ale Columnei lui Traian.
Solul bur care aduce o ciupercă lui Traian
Scena IX a Columnei îi înfăţişează pe Traian şi pe cei doi sfetnici ai săi privind spre un bărbat aproape gol, descălecat şi trântit la pământ de pe un catâr, arătându-i împăratului o ciupercă imensă. Istoricul Radu Vulpe, autor al volumului „Columna lui Traian”, l-a identificat ca fiind un sol bur. „Scena pe care am descris-o nu poate fi interpretată decât ca apariţia unui sol barbar care îi prezintă împăratului roman un mesaj. În această privinţă, ne oferă o excelentă confirmare un pasaj din partea pierdută a Istoriei romane a lui Cassius Dio (LXVIII, 8), salvat de călugărul bizantin Xiphilinus. În traducere (din greceşte) pasajul sună astfel: Pe când Traian mergea cu oastea împotriva dacilor, spre Tapae, unde era tabăra barbarilor, i-a fost adusă o ciupercă mare pe care sta scris, cu litere latine, că ceilalţi aliaţi şi burii îl sfătuiesc pe Traian să se întoarcă din drum şi să facă pace“, scria istoricul Radu Vulpe. Unii cercetători au susşinut că burii au fost un trib geto-dacic care a locuit în actualul teritoriu al României. Alţi istorici au precizat că scena arată că deşi consideraţi barbari, dacii cunoşteau scrisul.
Craniile omeneşti înfipte în pari, deasupra cetăţii dacice
Scena XXV de pe Columnă îi înfăţişează pe Traian şi însoţitorii săi privind spre fortificaţiile dacice din blocuri de piatră. Deasupra uneia dintre acestea se văd craniile unor romani pe care dacii le-au înfipt în pari ascuţiţi, ca treofee de război. „Fără discuţie, în scena XXV este figurată cetatea în care se păstrau relicvele înfrângerii romane din vremea lui Domiţian. Poziţia lăncii pe care o ţine Traian cu vârful în jos, ca un gest funebru, se explică, probabil, prin sentimentul de pietate suscitat de această privelişte tristă”, informa istoricul Radu Vulpe.
Preotesele dace care schingiuiesc romanii
Scena XXXV de pe columna lui Traia înfăţişează chinuire aunor prizonieri romani de către femei dace. Acţiunea ei se petrece pe o înălţime stâncoasă, în vecinătatea unui templu. Se văd treo bărbaţi goi, cu mîinile legate la spate, torturaţi de cinci femei, care îi ard cu făclii. „Prizonierii au fost daţi pe mâna preoteselor unui cult sângeros, pentru a-i chinui ritual, înainte de a-i omorî, potrivit tradiţiilor lor religioase, pe care le aveau şi vecinii lor traci, germani, sarmaţi. Ţestele soldaţilor romani ai lui Fuscus înfipte în pari pe zidurile cetăţii dace (scena XXV) confirmă obiceiul”, explica istoricul Radu Vulpe, în „Columna lui Traian” (ciMEC, 2002).
Asediul Sarmizegetusei Regia şi moartea eroică a dacilor
O serie de scene (99 - 105) înfăţişează asediul final al romanilor asupra Sarmizegtusei. Capitala dacilor este în flăcări, iar localnicii recurg le gesturi disperate. Unul dintre ele, prezentat în scenele 101 – 102, a stârnit numeroase controverse.
„Se vede un vas mare, de forma unei căldări, din care un pileat de seamă, ţinând în mână o ceaşcă, scoate un lichid spre a-l distribui unei mulţimi de pileaţi şi comaţi, care se reped cu braţele întinse, lacomi de a-l sorbi. În stânga lor, un pileat cu veşmântul desfăcut la piept, ridică braţele şi privirea spre cer, implorându-i pe zei. Mai departe, spre stânga, comaţi şi pileaţi sunt ocupaţi cu transportul unor muribunzi spre poarta cetăţii, în vreme ce alţii fac gesturi exprimând suferinţa şi spaima”, scria Radu Vulpe. Unii istorici au exlicat scena ca fiind o sinucidere în masă a dacilor care beau otravă pentru a muri înainte de a cădea în mâinile romanilor.
Alţi istorici au dat un alt sens episdodului dramatic petrecut între zidurile Sarmizegetusei Regia. „Departe de a înfăţişa o sinucidere colectivă, scena reprezintă, dimpotrivă, încercarea de supravieţuire a dacilor chinuiţi de sete, cea mai cumplită suferinţă la care pot fi supuşi apărătorii unei fortificaţii asediate. Cei mai viteji ostaşi sunt neputincioşi în faţa ei. Amănuntele redate pe Columnă sugerează că dacii au răbdat până la ultima limită, istovindu-se de uscăciune, până când rezervele de apă s-au redus la câteva înghiţituri păstrate într-un cazan. În arşiţa din toiul verii, nici măcar ploile, implorate de dacul ce priveşte spre cer, nu le mai veneau în ajutor. Acum putem să ne lămurim şi asupra scenelor precedente, cu solul dac, care îi propune lui Traian predarea şi cu dacii care îşi incendiază locuinţele. Mai mult decât teama de superioritatea militară a asediatorilor, sentimentul lor de deznădejde venea de la calamitatea lipsei de apă”, scrie autorul volumului Columna lui Traian.
Moartea lui Decebal
Unul dintre cele mai impresionante tablouri de pe Columna lui Traian este moartea lui Decebal, prezentată în scena 116. Urmărit şi încolţit de legiunile romane, Decebal îşi curmă viaţa înainte de a cădea în mâinile duşmanilor. „Înainte de a fi atins de mâinile urmăritorilor, Decebal, într-o atitudine maiestuoasă şi sfidătoare, îşi taie gâtul cu sabia-i curbă. Artistul Columnei l-a surprins în cădere, cu genunchiul stâng în pământ, cu mâna stângă, crispată pe marginea mantiei, atingând rădăcina stejarului. Piciorul drept a alunecat lângă scutul mare, bogat împodobit. Cu ultima privire îşi înfruntă duşmanii”, scrie Radu Vulpe, în „Columna lui Traian” (ciMEC, 2002).
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
