„Râmaru” de Hunedoara, omul care a ucis cinci persoane, vrea să se retragă în munţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai prolific ucigaş hunedorean şi-a dat în judecată rudele pentru o moştenire. Beniamin Jian, cu cinci omoruri la activ, şi-a făcut planuri mari pentru când va fi eliberat din închisoare. Intenţionează să se retragă la ţară, în Munţii Retezat. 

Deşi a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru comiterea a cinci crime într-o singură zi, hunedoreanul Beniamin Jian şi-a întocmit planurile unui viitor liniştit, după ce va fi eliberat, pe care speră să îl petreacă într-un loc retras de la poalele Munţilor Retezat.

Ucigaşul îşi dispută în instanţă cu fratele său, Mircea Jian, dreptul de proprietate asupra unei parcele de teren de aproximativ 800 de metri pătraţi, în satul Subcetate de lângă Haţeg, un lot lăsat ca moştenire de părinţii decedaţi.

Dosarul în care Beniamin Jian îşi solicită dreptul la succesiune a fost înregistrat pe rolul instanţei Tribunalului Hunedoara şi va avea primul termen de judecată în data de 7 octombrie. Condamnatul este nemulţumit că nu a intrat în posesia parcelei din terenul familiei, chiar dacă se afla la închisoare în vremea când acesta a fost transmis fratelui său. În ciuda statutului de „vieţaş” pe care l-a primit o dată cu condamnarea din 1997, bărbatul în vârstă 56 de ani, închis la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Aiud, poate spera că va fi eliberat condiţionat în următorii nouă ani.

Deţinutul procesoman
„Până în urmă cu doi ani, în perioada în care s-a aflat în detenţie la Penitenciarul din Bârcea Mare, Beniamin Jian nu a pus probleme deosebite”, l-a caracterizat comisarul Gabriel Vesa, purtătorul de cuvânt al administraţiei închisorii hunedorene. Magistraţii Judecătoriei Deva s-au obişnuit însă cu prezenţele dese ale „vieţaşului” în sala de judecată, unde la fel ca şi alţi deţinuţi,  Beniamin Jian şi-a exercitat din plin dreptul la a intenta procese, doar pentru a mai fi scos din detenţie.

La data de 6 martie 1995, hunedoreanul s-a înscris între cei mai odioşi criminali, când, înarmat cu o carabină de vânătoare, a plecat în căutarea familiei soţiei sale care ar fi intenţionat să îl părăsească. Într-o singură zi, ucigaşul cu sânge rece a făcut cinci victime: patru bărbaţi şi o femeie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite