Paradoxul orașelor cărbunelui, devenite stațiuni. Contrastul izbitor de la poalele munților VIDEO
0Orașele stațiune din Valea Jiului, foste mari centre miniere, oferă oaspeților lor priveliști de un contrast izbitor. Sunt mărginite de munți spectaculoși, însă priveliștile le sunt dominate de cartiere cenușii și întinderi de ruine.
Valea Jiului, una dintre cele mai spectaculoase depresiuni din România, se întinde în sudul județului Hunedoara la obârșia celor două Jiuri, care se unesc aici și i-au dat numele. Valea dominată de masivele Retezat – la nord și nord-vest, Vâlcan – la sud și Parâng și Șureanu – la est oferă oaspeților săi o mulțime de atracții turistice.
Oamenii s-au așezat aici în secolele trecute, întâi pentru a-și găsi loc de refugiu în calea invaziilor turcilor, apoi pentru a-și crește animalele pe plaiurile de munte, iar de la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a exploata marile zăcăminte de cărbune ce se întindeau pe zeci de kilometri de la un capăt la celălalt al depresiunii.
Cu timpul, vechile așezări ale muntenilor (momârlanilor) au lăsat locul orașelor de mineri înființate în ultimul secol: Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani. Minele au fost timp de peste un secol pilonul de susținere al economiei orașelor din Valea Jiului, însă declinul industrial de la sfârșitul secolului XX a determinat autoritățile să se orienteze spre turism, privit ca alternativă pentru susținerea zonei.
În ultimele două decenii, patru din cele șase orașe din Valea Jiului au
fost declarate stațiuni, împreună cu zonele de agrement înființate pe munții
care le înconjoară. Autoritățile și politicienii locali le-au comparat uneori cu stațiuni din Austria și Elveția, datorită cadrului natural al acestora, însă orașele miniere din sudul județului Hunedoara nu au mai atins standardele stațiunilor occidentale.
Orașul cenușiu de lângă stațiunea montană Straja
Zona de agrement Straja din munții Vâlcan a devenit stațiune turistică de interes local în 2002, iar în ultimii ani a fost una dintre destinațiile căutate de români pentru pârtiile de schi.
La poalele muntelui pe care se află stațiunea montană Straja, înfățișarea municipiului Lupeni oferă călătorilor mai puține motive de admirație.
Orașul are o istorie de aproape un secol și jumătate, începută odată cu primele mine de cărbune deschise în Valea Jiului, dar cele mai multe dintre blocurile sale au fost construite în deceniile de comunism.
Cartierele de blocuri din Lupeni au fost înghesuite în valea îngustă a Jiul de Vest, mărginită de versanți abrupți. În jurul lor, și-au făcut loc marile construcții de beton ale întreprinderilor miniere și ale fostei uzine textile Vâscoza. În depărtare, crestele înzăpezite ale munților Vâlcan și Retezat, contrastează cu cenușiul celor mai multe dintre clădirile Lupeniului.
Municipiul Lupeni, departe de a fi oraș-stațiune
În trecut, înfățișarea orașului era mult mai cenușie, își amintesc localnicii. Fațadele blocurilor din municipiul Lupeni (video) erau acoperite de praful negru al cărbunelui, iar aerul și apele erau poluate din cauza uzinei Vâscoza.
„Apa Jiului avea un grad foarte ridicat de poluare fiind canalul colector al tuturor reziduurilor și nu erau puține (uzina Vâscoza, preparația de cărbune, tot felul de alți agenți economici). Aerul, de asemenea, era suprasaturat de noxe, fum de cărbune din diferite surse (coșuri industriale, centralele de bloc, până și locomotiva cu aburi care făcea manevre prin centrul vechi, toate poluau. Funinginea era a toate stăpână, prima zăpadă fiind albă doar atunci când se așternea, acoperindu-se,ulterior cu o pătură neagră. Atunci însă ni se părea ceva firesc”, relata localnicul Iosif Bodo.
Multe blocuri au fost „trântite” în grabă, în anii ’70, pentru numărul tot mai mare de muncitori stabiliți în municipiul Lupeni, iar în câțiva ani, au ajuns crăpate din cauza modului superficial și materialelor de slabă calitate folosite, și înnegrite de funingine, relata jurnalistul David Andelman, care a vizitat orașul în 1977.
„Minerii duceau o viaţă foarte tristă şi dificilă. Îşi petreceau cea mai mare parte a existenţei lor sub pământ. În fiecare dimineaţă se confruntau cu faptul că s-ar putea să nu iasă niciodată din mină în viaţă. Accidentele se întâmplau tot timpul. De îndată ce ieşeau, mergeau la o berărie şi beau până cădeau la pământ”, își amintea Bella Karoly, în cartea sa „Fără teamă: puterea, pasiunea şi politica unei vieţi în gimnastică”,
Turnul uzinei Vâscoza, simbol în municipiul Lupeni
În ultimele decenii, minele din Valea Jiului s-au închis treptat. În Lupeni, numeroase clădiri și instalații miniere au fost demolate, iar terenurile pe care acestea funcționau au fost ecologizate. Alte foste construcții industriale au rămas însă abandonate.
Cea mai spectaculoasă dintre ele, Turnul uzinei Vâscoza, se înalță la peste 220 de metri, pe malul Jiului de Vest. Turnul de evacuare a fumului a fost construit în anii ´70 și abandonat odată cu închiderea fabricii de la sfârșitul anilor ´90, după șapte decenii de funcționare.
În prezent, câteva hale ale fostei uzine, întinsă pe 20 de hectare, mai sunt folosite, însă o mare parte a terenului de la „Vâscoza” a rămas acoperit de ruine. Unii localnici au propus ca turnul din Lupeni să fie clasat ca monument istoric.
Munții semeți veghează orașele cărbunelui
În 2002, zona de agrement Parâng a fost atestată ca stațiune turistică de interes național. Autoritățile aveau planuri mari pentru noua stațiune la poalele căruia s-au dezvoltat orașele Petroșani și Petrila, bazându-se pe relieful ofertant al zonei.
Din stațiunea montană Parâng se poate ajunge ușor pe cel mai înalt vârf al masivului, Parângul Mare, de 2.519 metri. Traseele turistice continua spre lacurile glaciare din Parâng, ori coboară spre cheile spectaculoase ale munților, traversând așezările arhaice din ținutul momârlanilor.
La poalele muntelui, cartierele de blocuri mărginesc teritoriul ocupat de construcțiile degradate ale fostei mine Petrila, de zona industrială a Petroșaniului și de ruinele construcțiilor de pe marginea căii ferate a cărbunelui.
O priveliște asemănătoare oferă și cartierele orașului Vulcan, devenit stațiune turistică de interes local la sfârșitul anului trecut, datorită zonei de agrement Pasul Vulcan. La poalele muntelui, o mulțime de terenuri virane, ocupate în trecut de clădirile minei și preparației din localitate și de vechea uzină electrică, așteaptă o nouă viață.
În Uricani (video), orașul minier atestat și el în urmă cu un an ca stațiune turistică, fiind o poartă de intrare în Parcul Național Retezat, cele trei mine de cărbune au fost închise după 1990.
În centrul orașului înconjurat de munți, priveliștea este „furată” însă de un bloc turn construit în anii ’70, dar abandonat complet după închiderea primelor exploatări miniere ale orașului, în anii 2000.
Se încarcă comentariile...
