Gigi Becali și-a distrus un jucător chiar după succesul din Supercupă. „Nu mai joc cu el. Să se învețe minte”
0FCSB a câștigat Supercupa României în fața CFR-ului, scor 2-1, marcând golul victoriei în prelungirile partidei, prin Risto Radunovic. Patronul Gigi Becali s-a arătat extrem de nemulțumit de evoluția veteranului Vlad Chiricheș anunțând că nu îl va mai folosi în meciurile următoare, cel puțin în cupele europene.

Jucătorul de 35 de ani a început partida din postura de rezervă, dar a fost introdus pe teren după 20 de minute, în locul accidentatului Denis Alibec. Vlad Chiricheș a greșit de două ori grav, pasând direct la adversar, însă CFR Cluj nu a profitat de ocaziile puse pe tavă de mijocașul campioanei.
„Nu că te enervează, te supără foarte tare. Dacă mai face aşa, o să fie schimbat. Greşeşte, e schimbat în minutul 20, aşa o să facem, să se înveţe minte. Pentru că a făcut în seara asta două greşeli, a dat pasă la adversar de 2 ori, puteam să luăm 2 goluri.
Îi e teamă să mai joace cu Vlad Chiricheș
Noroc că nu a fost adversarul inspirat. Acum mă gândeam la cupele europene, dar nu mai joc cu el acum, îmi e teamă. Vezi ce înseamnă un jucător foarte bun în care îţi pui baza, te gândeşti că te ajută, dar în acelaşi timp ai şi teama să joci cu el. Îţi dai seama în ce situaţie eşti pus? Dacă greşeşti decisiv, nu joci. Asta i-o spun ca să audă chestiile astea. Toată lumea i-a spus să joace sigur”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport.
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+2), în timp ce deținătoarea Cupei României a punctat prin Alin Fică (65).