Desfrâurile cu fecioare ale contesei vampir. Povestea de groază a Elisabetei Bathory, obsedată de sânge şi tinereţe veşnică
0Povestea Elisabetei Bathory înfioară chiar şi la patru secole de la moartea ei. De-a lungul timpului numeroşi oameni de ştiinţă au încercat să caute adevărul din mărturiile atrocităţilor comise de contesa ungară, acuzată că a torturat şi a ucis peste 600 de tinere.
Elisabeta Bathory, contesa ungară înrudită cu principii transilvăneni care au domnit în jurul anului 1600, deţine recordul celui mai mare număr de victime atribuite unei singure femei, circa 650, dacă mărturiile despre masacrele comise sunt adevărate.
Elisabeta Bathory (1560 - 1614) s-a născut într-una dintre cele mai vechi şi mai bogate familii din Ungaria, o familie din care au făcut parte prinţi, cardinali, regenţi, precum şi faimosul Ştefan Bathory, principe al Transilvaniei şi rege al Poloniei. Istoricii au reatat despre influenţa familiei Bathory, susţinând că însuşi regele Matia ar fi avut datorii mari la aceasta.
„Este istoric documentat faptul că, la momentul descoperirii crimelor sale, cei din familia Bathory -Nadasdy erau înstăriţi şi într-o poziţie social-politică mai dominantă decât regele Matia”, afirma cercetătoarea Cristina Santos, într-un studiu despre viaţa Elisabetei Bathory.
Copilăria Elisabetei ar fi fost marcată de probleme grave de sănătate, de crize de epilepsie şi convulsii. Crizele şi starea psihică a acesteia au fost considerate o trăsătură a familiei Bathory ,dominată de "un gust marcat pentru fapte monstruoase şi pofte nenaturale", afirmau istoricii citaţi de Cristina Santos, în studiul său. De mică, Elisabeta a avut privilegiul de a fi educată în religie şi arte, a învăţat mai multe limbi, însă aplecarea ei spre cunoaştere a introdus-o în tainele ocultimsului împărtăşite de vrăjitoare şi alchimişti.
A avut patru copii
La vârsta 15 ani, Elisabeta s-a căsătorit Francisc Nadasdy, în vârstă de 26 de ani. Au trăit împreună în castelul Cachtice, din Slovacia. Contele a petrecut însă mulţi ani departe de acasă în războaie, în urma cărora a fost supranumit "Eroul Negru al Ungariei". Tânăra fusese lăsată în grija slujnicelor şi a valeţilor.
Unul dintre ei, Thorko, ar fi fost cel care a iniţiat-o în practicile oculte. În jurul anului 1585, la zece ani de la consumarea căsătoriei, Elisabeta a născut o fată pe care a numit-o Anna, şi în următorii nouă ani, a dat naştere altor două fete, Ursula şi Katherina, şi unui fiu, Paul. Istoricii susţin că Elisabeta Bathory avea un comportament sexual deviant. Mătuşa Elisabetei, Clara, în compania căreia Elisabeta îşi petrecea timpul, ar fi fost o femeie căreia „îi plăcea să se îmbrace ca un bărbat şi avea un alai mare de fete frumoase tinere, a căror slujbe erau de a-şi răsfăţa amanta”, arăta Cristina Santos, citând mărturii ale vremii. Cercetătoarea afirma că Elisabeta s-ar fi bucurat de compania intimă a femeilor, într-o vreme în care un astfel de comportament era deseori asociat cu vrăjitoria. „Femeile ca ea au fost condamnate ca vrăjitoare, din cauza cunoştinţelor şi a dorinţei ei de a poseda, fiind percepute ca fiind periculoase şi ameninţătoare pentru ordinul patriarhal”, susţinea cercetătoarea Cristina Santos.
Înainte de zvonurile de lesbianism şi alte tendinţe sexuale nenaturale, Elisabeta avea deja reputaţia de a fi avut aventuri extraconjugale în timpul absenţelor prelungite ale soţului ei aflat la război împotriva turcilor.
Cele mai cumplite torturi
În anul 1600, la vârsta de 51 de ani, contele Francisc a murit în luptă şi, astfel, a început perioada de atrocităţi ale Elizabetei. Până în acel moment, se credea că ea a cochetat cu unele forme de vrăjitorie, prin participarea la ritualuri care au inclus sacrificarea cailor şi a altor animale. De asemenea, ar fi testat unele metode de tortură, care au evoluat cu timpul de la bătaia şi împungerea servitoareloor, la acţiuni mai complicate şi elaborate, care se încheiau cu uciderea victimelor ei.
Atrocităţile includeau bătăile grave, arsurile, mutilările mâinilor, muşcarea cărnii de pe faţă, mâini şi alte părţi ale corpului, îngheţarea sau moartea prin înfometare. Printre metodele folosite pentru trezirea durerii ar fi fost Fecioara de oţel, o cuşcă de fier în forma unei femei încrustată cu pietre preţioase, care se închidea peste victima ei, înţepând-o cu pumnalele sale montate în interior. O altă metodă presupunea ca victima să fie scoasă afară mijlocul iernii, goală. Se turna apă peste ea pentru a muri îngheţată. O cuşcă de fier, cu lame ascuţite, era locul în care erau ţinute unele prizoniere. Cuşca era ridicată pe scripeţi spre tavan, iar în timpul legănării, lamele tăiau carnea victimelor pentru a oferi Elisabetei Bathory un „duş cu sânge". De-a lungul diferitelor episoade de tortură şi ucidere, Elisabeta uneori striga şi se plimba prin camera ei ca un animal în jurul prăzii, însă în alte momente în atitudinea ei era rece şi lipsită de emoţie.
Şi-a ucis servitoarea pentru a se îmbăia în sânge
Unul dintre motivele atrocităţilor comise de Elisabeta era temerea că va îmbătrâni şi îşi va pierde frumuseţea. Potrivit unor autori, Elisabeta a crescut ascultând poveşti despre puterile miraculoase de restaurare ale sângeluisânge. La început, Elisabeta a fost instruită de vrăjitoarele ei că scăldatul în sângele unei tinere fete ar ajuta la păstrarea frumuseţii şi tinereţii ei. O legendă spune că într-o zi, o servitoare i-a smuls accidental părul în timp ce-l pieptenă. Elisabeta a pălmuit fata atât de tare încât aceasta a sângerat. Sângele a căzut pe mâna Elisabetei şi aceasta a crezut imediat că pielea ei a luat prospeţimea tinerei servitoare. A crezut atunci că a găsit secretul tinereţii veşnice. Contesa le-a cerut majordomilor săi să o dezbrace pe tânără şi să o taie, iar sângele să i-l scurgă într-o cuvă uriaşă în care ea s-a scăldat, în dorinşa de a-şi înfrumuseţa corpul. Pe măsură ce timpul a început să se arate în aspectul ei, în ciuda acestor băi în sânge, Elisabeta a fost consiliată de vrăjitoarele ei că va trebui să se scalde în sângele unor domniţe şi nu al slujnicelor. Crezând că venind la castelul ei vor primi o pregătire specială în bune maniere şi limbi, multe tinere din Cachtice au căzut în capcana întinsă de contesă şi de acoliţii săi.
Dispariţiile ciudate din Cachtice
Timp de mai mulţi ani au existat zvonuri privind dispariţii misterioase ale multor tinere care se aflau în serviciul contesei de Bathory. Deşi era foarte organizată la primele asasinate, spre sfârşit, Elisabeta şi asistenţii ei au început să dea semne de nepăsare în eliminarea cadavrelor şi de a răspunde întrebărilor rudelor aflate în căutarea fiicelor lor dispărute. Din 1600, timp de zece ani, acoliţii contesei au continuat să îi aducă acesteia fete noi pentru ritualurile sale de îmbăiere în sânge. La început, Elisabeta ieşea din castel pentru a vedea dacă fetele ucise aveau parte de funeralii creştine legitime, ţinute de preotul local protestant. Pe măsură ce numărul victimelor a crescut, pastorul refuza să ţină slujbele, pentru că erau prea multe fete ucise, aduse de la curtea contesei, care ar fi murit „din cauze misterioase”.
Contesa l-ar fi ameninţat pentru a-l opri să vorbească despre practicile ei şi a continuat să îngroape corpurile în secret. Spre final, multe dintre cadavre au fost aruncate în locuri vizibile, cum erau câmpurile din apropiere, silozuri de grâu, pârâul din spatele castelului, grădina de legume a moşiei.
La sfârşitul anului 1610, gărzile palatinului Thurzó o reţin pe Elisabeta Bathory, în urma mai multor reclamaţii.
„Pe de o parte mai devreme, pe de alta în aceste timpuri, din cauza unor lucruri întâmplate în diferite regiuni, anumite plângeri grave au ajuns la urechile noastre despre nobila Elisabeta Báthory, deoarece călăuzită de nu se ştie ce fel de duh, lăsând la o parte frica de Dumnezeu şi de semeni, a omorât şi a ordonat uciderea, într-un mod nemilos şi în diferite feluri, mai multor fete şi tinere şi alte persoane feminine care trăiau la curtea ei”, se arăta în Ordonanţa Palatină, din 5 marie 1610, citată de cercetătoarea Maria Roşu, pe blogul Istorie Povestită.
Procesul Elisabetei
La 30 decembrie 1610 gărzile au descins în castelul Elisabetei şi au fost îngrozite de cele văzute. Au găsit o tânără moartă în camera principală, golită de sânge, şi o alta muribundă, străpunsă cu ţepe. În temniţă au mai găsite mai multe prizoniere cu răni şi găuri în corp. Au fost exhumate apoi, la castel, trupurile a 50 de fete. În timpul procesului ei, început în 2 ianuarie 1611, un martor a declarat că a văzut o listă a victimelor, scrisă de contesă, în care au fost trecute numele a peste 600 de tinere. Contesa nu a fost audiată niciodată, în schimb unii dintre martori oferă detalii despre crimele sale. Johannes Ponikenus, preotul din Čachtice, afirma că de schingiuiri nu ştia nimic, în schimb a acuzat-o de vrăjitorie şi de posedare diavolicească. Mai susţinea că Elisabeta Báthory ţinea ospeţe canibalice şi că după ce a fost reţinută, îl bântuia în chip de pisică. Ştia că ea omoară fete cel puţin de zece ani şi aceste fapte erau bine cunoscute locuitorilor din Sárvár, arătau documentele vremii. Palatinul Thurzó afirma că nu a putut-o aduce pe contesă în faţa instanţei, „fiindcă se întâmplă rar ca o femeie să comită asemenea delict. Prizoniera este considerată moartă”. Elisabeta ar fi refuzat să pledeze fie vinovată sau nevinovată şi nu a apărut niciodată în proces, susţin unii istorici.
Majordomul Johannes Ujvary, a depus mărturie că ea ar fi ucis 37 de fete necăsătorite, şase dintre ele fiind aduse chiar de el să lucreze la castel. Ancheta a relevat faptul că multe dintre fete au fost torturate timp de săptămâni sau chiar luni. Potrivit cercetătoarei Cristina Santos, din cauza implicaţiilor financiare ale numelor de familie şi a statului său nobil, Elisabeta nu a fost executată. A murit „înzidită” în turnul Castelulul Cachtice în 14 august 1614, fără a mai primi o sentinţă pentru crimele de care a fost acuzată. Toate înregistrările Elisabeta au fost sigilate pentru mai mult de un secol, iar numele ei era interzis să se vorbească în societatea maghiară. Alţi istorici contestă acuzaţiile aduse Elisabetei, susţinând că ea a căzut victimă unor comploturi politice, în lupta pentru putere a familiilor Bathory şi Bethlen.
Legenda contesei care a căutat tinereţea şi frumuseţea veşnică a fost creată în jurul anului 1720 de iezuitul Ladislau Turcoczi şi a fost publicată în topografia Ungariei. Povestea a fost considerată credibilă, fiind scrisă de cineva cu un nivel ridicat al cunoştiinţelor, dar nu este confirmată documentar. De altfel, cele mai multe dintre poveştile care au circulat pe seama contesei au fost create după moartea ei.
Vă recomandăm şi:
Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.
Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.
Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.
În urmă cu un secol şi jumătate, James Oscar Noyes, un medic american în armata sultanului, vizita teritoriile României şi descria în amănunt viaţa locuitorilor lor. Cel mai mult l-au şocat ritualurile religioase pe care românii le îndeplineau cu stricteţe şi modul de viaţă al preoţilor de la sate.
Se încarcă comentariile...
