Construcţia deponeului ecologic din judeţul Hunedoara începe în noiembrie
0Consiliul Judeţean Hunedoara a anunţat astăzi că a fost stabilit câştigătorul licitaţiei pentru construcţia deponeului ecologic din Bârcea Mare, care va deservi întreg judeţul. Lucrările vor începe în această lună, imediat după semnarea contractului cu firma câştigătoare a licitaţiei.
Contractul pentru construcţia deponeul ecologic din zona Băcia – Bărcea Mare a fost atribuit prin licitaţie publică, însă până la mijlocul lunii licitaţia mai poate fi contestată. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara, dacă nu vor fi contestaţii, la sfârşitul acestei luni lucrările vor putea începe.
„Am desemnat câştigătorul şi aşteptăm contestaţiile până la data de 14 noiembrie. Dacă nu vor fi contestaţii, în data de 17 noiembrie cel târziu putem semna contractul, iar în cel mai scurt timp vor începe şi lucrările”, a declarat Dan Stoian, administratorul judeţului Hunedoara.
Deponeul, construit în zona Devei şi Hunedoarei
Depozitul de deşeuri de la Bârcea Mare va fi amplasat la o distanţă de circa 2,5 kilometri de localitatea Băcia şi la circa 2 kilometri de Bârcea Mare. Accesul la amplasament va fi realizat din drumul comunal care face legătura între localităţile Băcia şi Bârcea Mare, dar realizatorii proiectului vor fi obligaţi să mai construiască o cale de acces.
De asemenea, ei trebuie să ia măsuri stricte pentru a proteja mediul înconjurător: „se va stabili zona de protecţie sanitară pentru componentele centrului de management integrat al deşeurilor Bârcea Mare pentru amplasamentul descris, strict din considerente legate de posibil disconfort olfactiv şi vizual; se vor realiza zone de protecţie pe care se vor planta perdele vegetale triple, în special pe partea de est a amplasamentului, aval de depozitul conform; pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei din zonă se va realiza monitorizarea factorului de mediu aer”, a informat, în proiect, Agenţia de Mediu Hunedoara.
Gropile de gunoi înlocuite de deponeu
Construcţia deponeului face parte din proiectul Sistemului de management integrat al deşeurilor care prevede închiderea, până la sfârşitul anului viitor, a vechilor gropi de gunoi din judeţ. Proiectul a fost estimat la peste 70 de milioane de euro şi va fi finanţat de Uniunea Europeană.
„Proiectul se întinde pe toată suprafaţa judeţului Hunedoara şi crează infrastructura necesară, astfel încât gestionarea deşeurilor să se realizeze în conformitate cu prevederile legale, în condiţii de protecţie a mediului şi sănătăţii populaţiei. Proiectul are în vedere realizarea următoarelor obiective: staţie de sortare, staţie de tratare mecano-biologică, depozit de deşeuri cu capacitatea de 4576800 metri cubi în localitatea Barcea Mare, pe un teren în suprafaţa de 26,2 hectare, staţie de sortare deşeuri Petroşani, cu capacitatea de 15 980 tone/an (51 tone/zi) şi suprafaţa construită de 3 000 metri pătraţi, staţie de transfer deşeuri Petroşani, cu capacitatea de 42 571 tone/an şi suprafaţa construită de 14 000 metri pătraţi şi închiderea depozitelor neconforme: Deva (6,74 ha), Orăştie (5,0 ha), Haţeg (2,0 ha), Hunedoara, (5,28 ha), Călan (1,02 ha), Rapoltu Mare (2,92 ha), Petrila (4,0 ha), Aninoasa (0,8 ha), Lupeni (4,53 ha)”, se arată în acordul de mediu al proiectului.
Vă recomandăm şi:
Un proiect estimat la 70 de milioane de euro va demara în acest an în judeţul Hunedoara, pe fonduri europene. Comisia Europeană a aprobat finanţarea proiectului de realizare a sistemului de management al deşeurilor din Hunedoara, care va include construirea unui deponeu ecologic şi al unor staţii de sortare şi de transfer al deşeurilor.
Una dintre investiţiile importante derulate în judeţul Hunedoara în ultimii ani, fabrica de sortare a deşeurilor, din Orăştie, a ajuns în impas, la doi ani de la inaugurarea ei. Mai grav este faptul că în ciuda opririi activităţii, gunoaiele au continuat să fie depozitate în ultimele săptămâni în curtea fabricii, fiind abandonate acolo, fără ca nimeni să se mai ocupe de procesarea lor.
Un incendiu violent a izbucnit astăzi la marginea Hunedoarei, în zona Castelului Corvinilor. Flăcările, puse de persoane necunoscute, au cuprins o haldă de gunoaie, iar intervenţia pompierilor a fost dificilă.