Trei răniţi într-un accident rutier în judeţul Galaţi, după ce un şofer a vrut să întoarcă maşina fără să se asigure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul s-a produs pe drumul judeţean DJ251, între localităţile Smârdan şi Schela. Şoferul vinovat de producerea tamponării, un bărbat de 61 de ani, s-a ales cu dosar penal.

Gestul imprudent al unui şofer grăbit şi neatent, în vârstă de 61 de ani, care nu s-a asigurat la ieşirea dintr-un refugiu de pe drumul ce leagă Smârdan de Schela (DJ 251), a provocat, marţi seară, un accident de circulaţie ce putea avea urmări deosebit de grave.

Un alt autoturism, care circula regulamentar, nu a putut evita coliziunea cu maşina condusă de şoferul imprudent, după care a ajuns în şanţ, iar trei persoane au fost rănite. Şansa a făcut ca a doua maşină implicată în tamponare să fie solidă, de teren, aşa că nu s-a răsturnat şi a rezistat în condiţii rezonabile după plonjonul în şanţul adânc de circa trei metri.

Martorii la accident au fost de părere că dacă în locul maşinii de teren ar fi fost un autoturism de mic litraj, atunci lucrurile ar fi avut un final tragic.

„Din primele cercetări a reieşit că un bărbat în vârstă de 61 de ani, care conducea un autoturism dinspre Smârdan către Schela, în dreptul km 65, a intrat într-un refugiu de pe marginea drumului pentru a întoarce maşina. La reintrarea pe şosea nu s-a asigurat şi a lovit un alt autoturism, la volanul căruia se afla un şofer de 20 de ani, autoturism care circula regulamentar, în aceeaşi direcţie de mers. În urma impactului cea de a doua maşină a fost proiectată în şanţ şi au fost răniţi ambii şoferi dar şi o pasageră în vârstă de 51 de ani, din cea de a doua maşină. Şoferii implicaţi în accident nu au consumat alcool”, a  precizat cms.şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.

Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Circulaţia a fost parţial blocată în zonă până la finalizarea cercetării la faţa locului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite