Taximetrist încătușat în trafic, la Galați, deoarece a refuzat să se legitimeze. A primit o amendă usturătoare
0Un șofer de taxi din Galați a fost încătușat în trafic după ce a refuzat să se supună unui control de rutină pe care în făcea Poliția. Individul nu purta centură de siguranță. Prins, el a început să-i înjure pe polițiști și a refuzat să se legitimeze.

Potrivit IPJ Galați, incidentul a avut loc marți, 2 ianuarie 2024, în jurul orei 19:45, pe un bulevard din Galați. Polițiștii au observat un bărbat care conducea un autoturism în regim taxi fără a purta centura de siguranță, motiv pentru care au efectuat semnal regulamentar de oprire. În loc să colaboreze, acesta s-a certat cu polițiștii, a dat muzica tare și a refuzat să colaboreze.
„Conducătorul auto, de 39 de ani, din municipiul Galați, în momentul în care i s-ar fi adus la cunoștință că va fi sancționat contravențional pentru că nu purta centura de siguranță, ar fi devenit agitat fizic și verbal și ar fi început să adreseze cuvinte jignitoare la adresa polițiștilor. De asemenea, ar fi dat muzica la un nivel ridicat în autoturism, refuzând să colaboreze, astfel că polițiștii l-au extras din autoturism, l-au încătușat și condus la sediul Secției 2 Poliție Galați”, a transmis Poliția Galați.
Șoferul de taxi a fost amendat cu 495 de lei pentru că nu a purtat centura de siguranță și cu 2.000 de lei pentru provocarea de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Față de acesta, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă, în valoare de 495 de lei la regimul rutier, în baza prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 și cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au mai transmis reprezentanții IPJ Galați.
Taximetrist la un pas să fie linșat de Revelion
Un incident grav a avut loc în noaptea de Revelion, în centrul Vasluiului. Un grup de colindători a început să îl lovească pe un taximetrist, care i-a evitat în ultimul moment și a intrat cu mașina într-un stâlp.
Potrivit presei locale, șoferul de taxi se întorcea dintr-o cursă din Muntenii de Sus, din Vaslui. La un moment dat i-au apărut în față mai mulți colindători mascați. I-a evitat în ultimul moment, intrând cu mașina într-un stâlp.
Grupul de colindători a crezut că șoferul a vrut să intre în ei și a sărit la bătaie. Scandalul a fost aplanat doar după sosirea forțelor de intervenție.
La fața locului a fost chemată și o ambulanță, însă nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.