Sindicatul „Solidaritatea” critică extrem de dur modalitatea în care s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă pe 2014 în ArcelorMittal Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatul Naţional "Solidaritatea" al Metalurgiştilor din România, al doilea ca mărime din ArcelorMittal Galaţi acuză Sindicatul Siderurgistul că a renunţat mult prea uşor la negocieri cu administraţia combinatului, acceptând o creştere mult prea mică a salariilor.

"Contractul Colectiv de Muncă din ArcelorMittal  Galati, valabil pentru tot anul 2014, a fost semnat vineri în condiţii umilitoare pentru salariaţi, cu toate că abia pe 20 ianuarie, expirau cele 60 de zile legale de negociere. Patronatul a oferit o creştere cu 50 de lei a salariului brut al muncitorilor şi maiştrilor, iar personalului cu studii superioare, o creştere cu 2,5 la sută în medie, pe baza performanţelor  înregistrate în 2013", se arată într-un comunicat trimis de conducerea Sindicatului "Solidaritatea".

Reprezentanţii acestui sindicat mai spun că bonusul de 120 lei brut, care ar urma să fie plătit la 28 martie 2014, de ziua SSM (numai dacă în 2013 nu au avut loc accidente de muncă, atât la salariaţii,  cât şi la contractori), nu poate fi plătit deoarece în 2013 au fost multe accidente, atât la ArcelorMittal Galaţi, cât şi la contractori. "Deci, foarte puţini dintre salariaţi vor beneficia de acest bonus, iar cei care au negociat ştiau acest lucru", se mai spune în comunicat.

Cât despre bonusul de 150 lei brut acordat  tuturor salariaţilor în luna decembrie 2014, sindicaliştii de la "Solidaritatea" spun că este iluzoriu.

"Daca vreţi, este «ştiuletele din faţa asinului care trage căruţa", întrucât patronul manipulează cifrele cum îi  convine, fără a fi deranjat de instituţiile statului. Deci, nu va avea profit declarat, ci profit mascat doar pentru acţionari", se mai arată în comunicat. 

În opinia liderilor de sindicat de la "Solidaritatea" creşterea salarială pentru 2014, negociată de Sindicatul Siderurgistul, nu este nici în acord cu noile creşteri salariale apropbate de Guvern. "În 2014, salariul minim la AMG va fi de 850 lei, în timp ce Guvemul Romaniei a majorat salariul minim pe economie de la 800 la 900 de lei.

"Sindicatul Naţional "Solidaritatea" al Metalurgiştilor din România cheamă toti salariaţii responsabili de viaţa lor şi a familiilor lor, să li se alăture pentru a forma o adevărată mişcare sindicală care să lupte în mod corect, transparent şi responsabil cu administraţia şi patronul ArcelorMittal Galaţi, în vederea obţinerii unor drepturi decente, din toate punctele de vedere", se mai arată în comunicat.

Reamintim, vineri s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă pe 2014, care prevede o creştere salarială fixă, de 50 de lei şi două bonusuri, unul de 120 de lei care urmează să fie acordat de Ziua Sănătăţii şi Securităţii în Muncă, dacă în departamentul angajatului nu se vor înregistra accidente de muncă, şi celălalt, de 150 de lei, care urmează să fie acordat la finele anului dacă ArcelorMittal nu va înregistra pierderi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite