Sindicatele din ArcelorMittal Galaţi au cerut Ministerului Muncii extinderea legii privind condiţiile deosebite de muncă
0Propunerea va fi discutată la Minister marţi, 13 decembrie, iar sindicaliştii sunt încrezători că verdictul final va fi unul pozitiv. Dacă solicitarea sindicatelor va fi respinsă, atunci, de la 1 ianuarie 2012, muncitorii din siderurgie vor avea pe pierdut la calculul pensiei.
Liderii FSS Metarom (de la Arcelor Mittal Galaţi) şi ai Federaţiei Sindicale "Automobilul Românesc" au trimis luna trecută o adresă ministrului Muncii, Sulfina Barbu, în care solicită prelungirea cu încă doi ani perioadei de valabilitate a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite. Precizăm că actuala prevedere legală expiră pe 31 decembrie 2011. În cadrul federaţiilor sindicale semnare sunt afiliate toate sindicatele importante din industria românească.
Potrivit lui Mircea Scîntei, preşedintele FSS Metarom, proiectul de hotărâre va fi discutat marţi, 13 decembrie, în comisia de dialog social din Ministerul Muncii. Acesta a mai spus că încetarea valabilităţii avizelor de încadrare în condiţii deosebite ar crea grave prejudicii (atât salariale, cât şi la calculul pensiei) salariaţilor pe care îi reprezintă şi care lucrează în condiţii specifice industriei grele.