Primul strat de asfalt la Podul Hobanat, cea mai complexă lucrare de infrastructură din ultimii 30 de ani din Galaţi VIDEO

0
Publicat:

Se toarnă primul strat de asfalt la Podul Hobanat, cea mai complexă construcţie realizată de la Revoluţie din Galați. Podul va avea o înălţime de 62 de metri, adică echivalentul unui bloc cu 24 de etaje.

Se toarnă primul strat de asfalt la podul hobanat FOTO: CJ Galați
Se toarnă primul strat de asfalt la podul hobanat FOTO: CJ Galați

„Se lucrează în zona podului hobanat de pe Drumul de Centură. Se toarnă primul strat de asfalt pe rampa dinspre Talcioc”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Pentru construirea celor două rampe ale podului hobanat s-au utilizat peste 35.000 de metri cubi de material, având în vedere că ele au aproape șase metri înălțime în zona de conectare cu podul.

„Astăzi (sâmbătă, 3.12.2023 - n.r) se toarnă primul strat de asfalt pe rampa dinspre Talcioc, precum și la noul sens giratoriu din zonă. La cea de-a doua rampă a podului, înainte de a turna asfalt trebuie finalizate lucrările la rețelele de utilități”, a transmis Costel Fotea.

De asemenea, pe pod se lucrează la partea de hidroizolație, iar în perioada următoare, în funcție de condițiile meteo, se va turna asfalt și pe alte tronsoane ale Drumului de Centură.

Pocul va fi înalt cât un bloc de 24 de etaje

Construcţia va avea înălţimea de 62 de metri şi lungimea de 500 de metri. Podul hobanat va avea o lungime de aproximativ 500 de metri liniari şi este prevăzut cu patru benzi de circulaţie. La final, podul va fi luminat ambiental, pentru a fi pus în valoare.

„Va avea patru benzi şi va fluidiza foarte mult traficul în zonă, deoarece conducătorii auto nu vor mai fi forţaţi să intre prin oraş pentru a-şi continua drumul pe Centura Galaţiului”, a subliniat Costel Fotea.

Podul hobanat face parte din Drumul de Centură, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani. Investiţia de aproximativ 40 de milioane de euro prevede modernizarea a 10,45 km de drum, care pe unele porţiuni va avea patru benzi de circulaţie, piste pentru biciclişti, cu o lungime totală de 6,5 km. Vor fi realizate, de asemenea, cinci sensuri giratorii.

Lucrările de extindere, reabilitare și modernizare ale Drumului de Centură din Galați vor fi finalizate până în iunie 2024. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite