Prima Gală a comunităţii gălăţene. Va fi premiată schimbarea în bine, pe baza votului exprimat de locuitorii oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gala Comunităţii Gălăţene, eveniment de recunoaştere a binelui făcut de gălăţeni pentru comunitate, organizat de Fundaţia Comunitară Galaţi pe 28 noiembrie 2017, promovează iniţiative sociale, activitatea ONG-urilor din Galaţi, a companiilor şi instituţiilor care sprijină proiecte cu impact local.

Eforturile făcute de gălăţeni, companii, ONG-uri şi instituţii publice pentru dezvoltarea comunităţii locale şi pentru implicare socială vor fi puse în lumină şi recunoscute public pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în cadrul unei gale speciale care va premia iniţiativele civice de succes.

Seara de 28 noiembrie 2017 va fi una inedită în care faptele bune, iniţiativele sociale şi proiectele din comunitate sunt recunoscute şi apreciate, una în care comunitatea se va regăsi şi se va recunoaşte.

Aflat la prima ediţie evenimentul doreşte să atragă atenţia asupra binelui şi recunoaşterii acestuia. „Fundaţia este scânteia care a reaprins speranţele în noi că putem schimba ceva, şi ne-a mai arătat că nu suntem singurii, ci că sunt zeci, sute ca noi. Suntem aici datorită comunităţii locale. Simt comunitatea mai implicată, mai doritoare de a schimba viaţa de zi cu zi a „cetăţii”. De aici şi ideea evenimentului de a spune Mulţumesc şi de a recunoaşte binele”, a declarat Cristi Marian Ochiu, director executiv la Fundaţia Comunitară Galaţi.

Inedit este faptul că publicul are un rol determinant în aprecierea proiectelor de succes, fiind invitat să facă nominalizări online, pe site-ul fundaţiei gălăţene.

Categoriile pentru care se pot face nominalizări, începând cu data de 4 septembrie 2017, sunt următoarele: Impact în comunitate, Istoria şi cultura Galaţilor, La început de drum, Cu şi despre tineri, Coordonatorul de voluntari, Voluntarul anului, Campanie de strângere de fonduri, Colegul implicat, Fundraiser profesionist sau amator, Responsabilitate Socială, Intervenţie comunitară, Companie implicată în comunitate.

„Comunitatea nostră are nevoie mai mult ca oricând să vadă că e frumos să trăieşti pentru alţii, că împreună suntem Galaţi, comunitatea care îşi depăşeşte limitele”, a declarat  Amalia Ene, manager programe.

De asemenea, gala este atât un eveniment recunoaştere şi stimulare a responsabilităţii sociale în comunitatea gălăţeană, cât şi unul prin care toţi participanţii vor putea schimba viaţa unor tineri din judeţul Galaţi contribuind prin intermediul unei donaţii la Fondul de Burse al Fundaţiei Comunitare Galaţi.

Proiectele vor fi jurizate de reprezentanţi ai societăţii civile şi ai ONG-urilor gălăţene, membri reprezentativi ai comunităţii, manageri ai unor companii locale, jurnalişti, profesori sau bloggeri.

Gala Comunităţii Gălăţene este un eveniment marca Fundaţia Comunitară Galaţi. Pentru mai multe informaţii despre eveniment şi despre proiectele înscrise în competiţia din acest an puteţi accesa site-ul www.galacomunitatiigalatene.ro

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite