Poliţia Locală Galaţi are număr scurt, apelabil din toate reţelele de telefonie. Peste 3.000 de gălăţeni au sunat la dispeceratul structurii în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, Poliţia Locală Galaţi pune la dispoziţia gălăţenilor numărul scurt de telefon – 955 – apelabil din toate reţelele de telefonie, cu tarif normal. Pentru a eficientiza activitatea instituţiei şi pentru o mai bună comunicare cu cetăţenii, numărul scurt 955 va fi folosit în paralel cu vechile numere de telefon de la dispeceratul instituţiei de ordine publică.

De astăzi, gălăţenii pot accesa numărul scurt – 955 – pentru a face sesizări şi reclamaţii. În funcţie de natura acestora: tulburarea ordinii şi liniştii publice, comerţ stradal neautorizat, abateri la disciplina în construcţii, încălcări ale normelor privind protecţia mediului şi nu în ultimul rând, probleme legate de oprirea/staţionarea neregulamentară, accesul interzis, dispeceratul Poliţiei Locale le va dirija spre soluţionare la una din cele cinci secţii de Poliţie Locală, ori la Serviciile Control Activităţi Comerciale, Disciplina în Construcţii, Serviciul de Protecţia Mediului, Rutieră sau chiar Intervenţie Rapidă.

”Postul de telefon va funcţiona 24/24, iar la acest număr scurt răspund operatorii dispeceratului Poliţiei Locale Galaţi. Numărul scurt de telefon reprezintă o necesitate având în vedere că în 2017, la dispeceratul Poliţiei Locale Galaţi au sunat peste 3.000 de gălăţeni iar în primul trimestru al acestui an au fost înregistrate în jur de 1.000 de sesizări”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Tot astăzi Poliţia Locală Galaţi lansează oficial şi site-ul instituţiei. Acesta va facilita legătura cetăţenilor municipiului Galaţi cu instituţia de ordine publică. Adresa site-ului este: www.politialocalagalati.ro.

Costurile pentru cele două servicii amintite sunt următoarele:

180 euro/lunar–numărul scurt;

40 lei/lunar-site.

Prezent la lansarea numărului scurt, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a precizat că pe lângă 955, Poliţia Locală va beneficia în viitor şi de monitorizarea GPS a tuturor autospecialelor din dotare (în jur de 30 de maşini). Investiţia se ridică la suma de 10.000 de euro. Practic, monitorizarea prin GPS măreşte considerabil timpii de răspuns în cazul unei intervenţii. Dispecerul observă pe un monitor care maşină este cea mai apropiată de locaţia unde este semnalată o încălcare a legii şi direcţionează patrula auto în mod direct, fără a mai face apel suplimentar prin staţia de emisie-recepţie.

Primarul Ionuţ Pucheanu a mai făcut referire şi la sistemul de monitorizare video care urmează să fie extins la nivelul Galaţiului. Cu o investiţie de aproximativ 200.000 de euro de la bugetul local, până în anul 2020 municipiul Galaţi va avea monitorizate video 118 zone. În prezent, prin proiectul unda verde, există 39 de camere de monitorizare video.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite