Motorină de contrabandă confiscată în urma unor descinderi ale Poliţiei de Frontieră la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdată nu este clară provenienţa motorinei fără acte găsită de oamenii legii, dar cel mai probabil aceasta a fost adusă ilegal din Republica Moldova sau provine din furturi.

Poliţiştii de frontieră gălăţeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au efectuat o percheziţie domiciliară în municipiul Galaţi, la locuinţa unei persoane, despre care existau informaţii că se ocupă cu contrabanda cu produse accizabile. La acţiune au participat şi trei lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Galaţi 

Descinderea a avut loc în data de 9 octombrie 2019, în jurul orei 9.30. „Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi - Biroul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere au declanşat o acţiune specifică pentru prinderea în flagrant a unui cetăţean român despre care existau date şi informaţii că desfăşoară activităţi de colectare, transport, depozitare şi comercializare de produse accizabile, cunoscând că acestea provin din contrabandă”, a informat Poliţia de Frontieră.

Astfel, în baza autorizaţiei emise de către Judecătoria Galaţi,  au desfăşurat o percheziţie în municipiul Galaţi,  la domiciliul  unui cetăţean român, în vârstă de 52 de ani, care a fost depistat în timp ce comercializa o cantitate de produs potrolier, cu miros specific de motorină, unei alte persoane.

În urma percheziţiei domiciliare au fost descoperite şi reţinute, în vederea continuării cercetărilor, mai multe recipiente din material plastic ce conţineau aproximativ 200 de litri lichid inflamabil, uşor gălbui, cu miros perceptibil, specific de motorină şi 79 pachete de ţigări, diferite mărci, fără timbru.

Dacă în privinţa ţigărilor lucrurile sunt cumva simple (este evident că provin din Republica Moldova), lucrurile sunt destul de tulburi în privinţa motorinei. Există cel puţin trei scenarii legate de aceasta, respectivă că ar fi fost aducă ilegal din Moldova, că ar fi furată sau că ar fi fost procurată pentru agricultură (fără acciză). Toate cele trei „scenarii” presupun încălcarea legii.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite