Mascaţii au descins la nunta unui membru al clanului Corbu din Brăila. Ce au confiscat oamenii legii de la invitaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini de la descindere FOTO Adevărul
Imagini de la descindere FOTO Adevărul

Descinderea a avut loc luni după-amiază, după ce la Poliţie au fost făcute în cursul zilei reclamaţii pentru că muzică lăutărească era  extrem de tare, auzindu-se aproape în tot oraşul. După cum aveau să constate oamenii legii, cei mai mulţi dintre invitaţii la nuntă erau înarmaţi.

Nuntă cu balamuc, în cursul zilei de luni, în familia interlopului Stănel Corbu (zis Lăcătuş) din cartierul brăilean Lacu Dulce. 

Corbu este considerat lider al grupării interlope din Lacu Dulce şi este în prezent judecat pentru complicitate la tentativă de omor asupra lui Ionuţ Marin Vrânceanu, un fost apropiat al grupării. Dosarul este acum la Curtea de Apel Galaţi (cu termen pe 3 octombrie), după ce în prima instanţă interlopul a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Brăila, în iunie 2019, la 5 ani şi 2 luni închisoare cu executare.

Luni, 1 octombrie, zeci de locuitori ai municipiului Brăila au sunat la 112 pentru a semnala că muzica de la o petrecere din zona Lacu Dulce este dată la un nivel insuportabil şi că este un permanent scandal la locul distracţie, motiv pentru care mirii s-au pomenit cu nişte invitaţi nepoftiţi: oamenii legii.

Prima oară au descins la faţa locului,  luni după-amiază, poliţiştii de la Ordine Publică, care i-au amendat pe organizatorii petrecerii pentru tulburarea liniştii publice. Amenda a fost însă mai degrabă simbolică, adică în valoare de 500 lei, conform Legii 61/1991, art. 2, alin. 25, pentru „tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”, aşa că petrecerea s-a reluat la scurt timp, la fel de zgomotoasă.

Intervenţia Poliţiei nu a fost, însă, chiar aşa de simplă, numeroşi brăileni sesizând, pe reţelele de socializare, că dispecerul de la 112 le-ar fi vorbit pe un ton arţăgos, argumentând că nu are pe cine trimite la faţa locului deoarece sunt prea puţine echipaje disponibile faţă de numărul de intervenţii necesare.

Către seară, atmosfera s-a încins şi s-au iscat, după câte au afirmat martorii care au sunat la 112 , mai multe scandaluri. În paralel, în cursul unei acţiuni programate în trafic de Serviciul de Investigaţii Criminale (SIC), împreună cu Biroul Ordine Publică şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale, a ieşit la iveală că în câteva maşini de lux (cu numere de Bucureşti şi de Ilfov) se aflau zeci de arme albe: cuţite, săbii, răngi, bâte. 

Ocupanţii maşinilor au declarat că mergeau la nunta familiei Corbu, drept urmare, în jurul orei 21,00, „mascaţii” Poliţiei s-au autoinvitat la petrecere şi au completat arsenalul cu alte zeci de arme albe. Unsprezece persoane, cu vârste cuprinse între 27 şi 47 de ani, vor fi audiate în legătură cu provenienţa armelor, într-un dosar penal deschis de SIC Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite