Misterul Bisericii fortificate de pe malul Dunării, unul dintre cele mai vechi monumente din România
0Biserica Precista este cel mai vechi monument istoric din orașul de pe malul Dunării. În secolul al XVII-lea, această biserică era lăcaș de cult, dar și cetate de apărare împotriva cotropitorilor.

Biserica a fost construită în timpul domniei lui Vasile Lupu. Potrivit legendei, deasupra altarului Bisericii Precista exista o cameră mare, în care, în timpul năvălirilor oştilor otomane, erau puse la adăpost obiectele de valoare. Legenda mai spune că, de pe malul gălăţean, se intră în tunel prin altarul Bisericii Precista situată pe Faleză. Tot în această încăpere, s-ar fi aflat şi intrarea secretă într-un tunel.
Legenda tunelului de sub albia Dunării
Potrivit istoricilor, a fost descoperită o galerie, cu o lungime de 300 de metri, între Biserica Precista şi Biserica Sfântul Gheorghe. De aici a apărut legenda conform căreia ar exista un asemenea tunel şi pe sub albia Dunării, tunel prin care se putea ajunge pe malul tulcean al fluviului. Nu există nicio dovadă în acest sens, însă.
Turnul-clopotniţă era întrebuinţat ca tainiţă, dar şi ca loc de veghe şi atac. Astfel de turnuri se întâlnesc şi la Biserica Sfântul Nicolae din Suceava sau la Mănăstirea Barnova şi la bisericile Barnovschi, Vovidenia şi Sfântul Ioan Gură de Aur din Iaşi. Turnul de la Precista, ca şi celelalte, este format din două etaje.
Un alt element de apărare, la Biserica Precista, este podul întărit, alcătuit din două părți, una deasupra naosului și a doua deasupra altarului. Podul este prevăzut cu 28 de metereze. Aici se găsesc construite drumuri de strajă (coridoare) și câteva zeci de metereze pentru luptă.
Biserica a suferit, de-a lungul anilor, multe distrugeri. Ars în 1711, lăcașul de cult a avut mult de suferit şi în urma războiului ruso-austriac din 1735-1739.
De asemenea, Biserica Precista a avut de suferit și în anul 1821, când turcii au jefuit şi gropniţa din mijlocul naosului.
A fost restaurată după al Doilea Război Mondial. În prezent, biserica-fortăreaţă Precista este unul dintre principalele puncte de atracţie turistică din Galaţi.