Mărturii inedite despre locul unde Cuza şi Negri au depus jurământul că vor face totul pentru a înfăptui Unirea

Evenimentul a avut loc în Biserica istorică „Vovidenia” din Galaţi, în anul 1859. În curtea bisericii a fost ulterior înmormântată mama domnitorului, Sultana Cuza. Povestea bisericii este realmente dramatică, pentru că a trebuit să treacă prin nenumărate necazuri, inclusiv după Revoluţie.

Biserica ortodoxă „Vovidenia“ din Galaţi - monument istoric cu recunoaştere naţională şi internaţională - ocupă un loc aparte în istoria României, dat fiind că aici deputaţii unionişti de la 1859 (proaspăt aleşi în Divanul Ad-hoc al Moldovei), împreună cu viitorul domnitor Alexandru Ioan  Cuza (pe atunci, pârcălab de Galaţi) şi Costache Negri, au depus jurământ că vor fi credincioşi cererilor celor care i-au ales pentru a înfăptui Unirea. Pe atunci, lăcaşul de cult era catedrala oraşului dunărean.

Ceremonia a fost una cu totul specială, după cum relatează în lucrările lui istoricul Paul Păltăna, căci jurmântul s-a făcut cu mâna pe o evanghelie ortodoxă veche de trei secole, fiind întărit de prezenţa la ceremonie a înalţilor prelaţi ortodocşi ai Episcopiei Dunării de Jos şi a membrilor familiilor deputaţilor unionişti.

Interesant este că domnitorul Cuza şi familia urmau să aibă o relaţie specială cu Galaţi şi „Vovidenia” şi după alegere. În anul 1863, Alexandru Ioan Cuza şi doamna Elena Cuza au participat la slujba de Înviere la biserica „Vovidenia”, iar vizitele pentru rugăciune erau destul de frecvente, după cum se consemnează în catastifele lăcaşului de cult.

În mai 1865, mama domnitorului, Sultana Cuza, a fost înhumată în curtea bisericii gălăţene, acest fapt fiind dăltuit în marmură pe o placă montată la strduiţa preotului aproh Pelin, în anul 2002. Osemintele Sultanei Cuza au fost exhumate de la „Vovidenia” în anul 1873, când au fost duse la Ruginoasa şi aşezate în cavoul familiei, la înmormântarea domnitorului.

Ctitorie de la 1790

Biserica, ctitorită de banul Ion Cârja este construită în plan triconc cu elemente arhitecturale şi decorative specifice arhitecturii religioase moldoveneşti. Pronaosul este acoperit cu o boltă în leagăn, iar naosul este acoperit de turla Pantocratorului, care se micşorează treptat prin arce dublou, deasupra altarului ridicându-se o altă turlă, mai mică.

La exterior, biserica este încinsă cu un brâu median format din două şiruri de cărămizi aşezate pe colţ. Cornişa este decorată cu ocniţe. Fundaţia este realizată din bolovani de râu şi beton, zidăria de cărămidă, şarpanta din lemn şi învelitoare din tablă.

A fost sfinţită în anul 1790 de către protopopul G. Avram, acesta fiind considerat anul ctitoririi ei, deşi unele surse pomenesc despre faptul că pe acel loc (sau, oricum, în imediata apropiere) ar fi mai fi existat o bisericuţă, ctitorie de la Vasile Lupu (undeva pe la 1650), care ar fi dispărut în jurul anului 1711, cel mai probabil arsă de turci după înfrângerea de către aceştia, la Stănileşti, a trupelor moldoveneşti conduse de domnitorul Dimitrie Cantemir.

Informaţia nu este însă confirmată oficial, istoricii fiind de părere că informaţiile despre incendierile de biserici din Galaţi, după bătălia de la Stănileşti (1711), sunt destul de aproximative. În fapt, ar fi posibil ca biserica incendiată să nu fi fost pe locul unde se află acum „Vovidenia”, ci câteva sute de metri mai la vest, aproape de locul unde se află cum biserica Sf.Pantelimon (cunoscută şi ca biserica bulgărească).

Arsă de turci la revoluţia din 1821

În timpul mişcării revoluţionare din anul 1821, Biserica Vovidenia a fost arsă de turci, împreună cu toate celelalte biserici din Galaţi. A fost apoi reparată şi resfinţită în anul 1823 de către Gherasim Clipa, episcopul Romanului, iar până în anul 1863 a servit drept catedrală a oraşului Galaţi.

Ulterior, lăcaşul de cult n-a mai fost lovit, vreme de mai bine de un secol, de niciun cataclism sau necaz. „Vovidenia” trece cu bine peste confruntările armate din Primul Război Mondial, culmea fiind că Galaţiul nu a fost atacat de germani în cursul acelui război, ci  de „aliaţii” ruşi, care au fugit de pe linia frontului pentru a se alătura revoluţie bolşevice, iar în drumul lor către Prut au atacat în scop de jaf oraşul, fiind însă învinşi.

În anul 1901, bisericii i se adaugă turla clopotniţei de pe pridvor, iar în perioada 1920-1930 are parte de o serie de reparaţii curente şi pentru refacerea picturilor interioare.

Bombe, cutremure, comunişti, mafioţi

Cutremurul din 1940 avea să aibă un efect serios asupra „Vovideniei”, care suferă avarii majore. Reparaţiile sunt însă amânate din cauza războiului, iar în timpul bombardamentelor americane din 1944 (Galaţiul adăpostea un important centru de comandă german, care ocupase sediul Comisiei Europene a Dunării – actuala bibliotecă „VA Urechia”), peretele nordic al bisericii a fost distrus.

Lăcaşul de cult este refăcut în perioada 1951-1952, fiind consolidat cu stâlpi şi centuri din beton. Între 1957 şi 1964, interiorul a fost pictat în tempera, în stil neoclasic, iar în 1967 au fost pictaţi şi pereţii interiori ai pridvorului.

Cutremurul din 1977 îi provoacă noi avarii, ceea ce determină autorităţile comuniste să ia în dezbatere demolarea şi exproprierea terenului pentru construirea unor blocuri de locuinţe.În cele din urmă, la sugestia istoricilor şi la presiunile externe ale UNESCO (cazul ajunge să fie discutat chiar şi la postul de radio Europa Liberă), autorităţile renunţă la ideea demolării. De-abia în 1984 este refută turla, însă pentru restul reparaţiilor nu se acordă fonduri.

Structura de rezistenţă şubrezită avea însă să treacă printr-un nou test la cutremurul din 1990, atunci când turlele de pe naos şi altar s-au prăbuşit, iar turla clopotniţă a fost grav avariată. Ca urmare, a reînceput construirea lor şi consolidarea bisericii cu stâlpi şi centuri din beton, lucrările fiind terminate în 1994.

După Revoluţia din 1989, lăcaşul de cult a mai trecut printr-o serie de momente delicate, de data aceasta din cauza unor încercări ale unor speculanţi imobiliari de a pune mâna pe terenul din curtea ei, cu o valoare foarte mare dat fiind că este situat în plin centrul oraşului Galaţi (la câţiva paşi de sediul Universităţii şi de fostul sediu al Primăriei).

Ce înseamnă Vovidenia

Sărbătoarea cunoscută ca Vovidenia , Obrejenia sau Ovidenia are loc la începutul postului Crăciunului, pe 21 noiembrie. Termenul provine de la rusescul „văvedenie” (intrare), dat fiind că, de fapt, coincide cu marea sărbătoarea creştină „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, care marchează momentul în care Fecioara Maria, copilă fiind, a fost încredinţată Bisericii, pentru 12 ani, de către părinţii ei Ioachim şi Ana.

Se zice că de la această dată ar debuta iarna, fiind, totodată, ziua în care „s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie”. Ţăranii consideră că în noaptea de Ovidenie s-ar deschide cerurile, animalele ar grăi pe înţelesul oamenilor, iar comorile ascunse ar putea fi descoperite fiindcă ard cu flacără albastră.

Tot ei spun că „frumuseţile cerului sunt văzute numai de cei buni la Dumnezeu, cum ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie. Această sărbătoare se ţine pentru ochii ce văd, pentru vedere”, precum consemna în scrierile sale Tudor Pamfile.

De Ovidenie, femeile dau de pomană „lumină de veci, lumânarea care nu se stinge niciodată pe lumea cealaltă” (Tudor Pamfile). „Sărbătoarea de Ovidenie, împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară (Moş Nicolae) formează, în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil Anul Nou dacic”, explică etnologul Ion Ghinoiu.