Liceul de Arte Dimitrie Cuclin din Galaţi organizează prima ediţie a Festivalului formei şi al culorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul festivalului, care este găzduit de Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, de Galeriile „Nicolae Mantu” şi de Teatrul Muzical „Nae Leonard”, în perioada 9-21 mai, se va desfăşura şi a XV-a ediţie a Concursului Naţional de artă plastică „Camil Ressu”.

În perioada 9-21 mai 2016, la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi va avea loc evenimentul-concurs intitulat „Festivalul formei şi al culorii”, care va include şi ediţia a XV-a a „Concursului naţional de artă plastică Camil Ressu” (care are girul Ministerului Educaţiei).

„Festivalul se va concentra asupra produselor de artă şi a tinerilor artişti din lumea artei plastice, subliniind cu acest prilej că manifestările dedicate artei, trebuie să devină o permanentă în rândul elevilor”, precizează organizatorii, respectiv organizaţia neguvernamentală Asociaţia pentru Realizarea Tinerilor prin Educaţie (ARTE) şi Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”.

Partenerii principali ai evenimentului sunt: Galeriile de artă „Nicolae Mantu”, Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi Primăria Galaţi.

Dintre activităţile propuse publicului şi artiştilor putem aminti: Concursul Naţional de artă plastică „Camil Ressu”, ateliere de creaţie live, o expoziţie de fotografii cu tematica „Accent”, prezentare „Pictori interbelici gălăţeni”, dezvelirea unui basorelif cu chipul marelui artist Dimitrie Cuclin (patronul spiritual al Liceului de Arte), expoziţia mentorilor de la Galeriile „Nicolae Mantu” şi expoziţia foştilor elevi premiaţi la ediţiile precedente ale concursului naţional.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite