În premieră, Spitalul Județean Galați a fost dotat cu un echipament performant pentru diagnosticarea tumorilor din sfera ORL

0
Publicat:

Secția ORL a Spitalului Județean Galați a fost dotată, pentru prima oară în cei peste 50 de ani de funcționare, cu un fibroscop nazal, un echipament medical cu ajutorul căruia se poate depista în stadii incipiente cancerul rinofaringian.

Echipament performant pentru diagnosticarea tumorilor din sfera ORL FOTO: CJ Galați
Echipament performant pentru diagnosticarea tumorilor din sfera ORL FOTO: CJ Galați

Potrivit medicilor, în ultimii ani, numărul cancerelor din sfera ORL a crescut îngrijorător, iar vechea procedură de diagnosticare era mult mai complicată, invazivă și dureroasă pentru pacient. Deja s-au efectuat primele proceduri cu acest aparat medical nou de către echipa de medici specialiști.

„Spitalul Județean Galați este una dintre puținele unități medicale din zonă care deține acest aparat modern, esențial pentru depistarea precoce a afecțiunilor ORL (tumori, amigdalite, laringite, sinuzite etc.)”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați, instituție în subordinea căreia se află unitatea medicală.

Beneficiile fibroscopiei nazale: examinare detaliată și rezultate obținute în timp real; precizia diagnosticului; acces la informații clinice care nu pot fi detectate printr-o examinare fizică obișnuită; evitarea altor investigații invazive; nu necesită internare, pregătire prealabilă sau recuperare post-investigație.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite