Gest creştinesc: peste 2.100 de oameni nevoiaşi au primit ajutoare pentru Paşte de la Arhiepiscopia Dunării de Jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la împărţirea ajutoarelor FOTO ADJ
Imagine de la împărţirea ajutoarelor FOTO ADJ

Donaţiile au fost făcute în perioada 2-7 aprilie, interval în care 300 de copii din 64 de familii sărace din judeţul Galaţi au primit bunuri igienico-sanitare, dulciuri şi cărţi, iar 400 de familii aflate în dificultate materială au primit 1.834 de pungi (câte una pentru fiecare membru al familie) cu obiecte de uz personal. Acţiunea a fost posibilă cu sprijinul unor firme şi cu voluntariatul studenţilor teologi, seminariştilor şi credincioşilor.

Peste 2.100 de oameni sărmani din judeţul Galaţi au primit, în preajma marii sărbători creştine a Învierii Domnului, ajutor material de la biserica ortodoxă, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos.

Arhiepiscopia, prin Sectorul social-filantropic al Centrului Eparhial, cele 8 protopopiate şi parohiile din cuprinsul Eparhiei au derulat şi derulează în aceste zile ample programe filantropice, îndreptate cu precădere spre familiile cu mulţi copii sau spre persoanele defavorizate şi marginalizate social.

În acest context, în perioada 2–7 aprilie 2017., pe baza parteneriatului existent între Arhiepiscopia Dunării de Jos şi magazinul Selgros din Galaţi, s-a desfăşurat programul „Ne înnoim de Sfintele Paşti“. Acţiunea a avut două etape. Prima s-a desfăşurat în Duminica a V-a din Postul Sfintelor Paşti, când mai mulţi delegaţi eparhiali au oferit ajutoare umanitare şi filantropice (constând în cărţi de rugăciune, iconiţe, bunuri igienico-sanitare şi dulciuri) la 300 de copii din 64 de familii aflate în impas economic şi care trăiesc în localităţi sărace.

Cea de-a doua etapă, desfăşurată pe 7 aprilie, a presupus ajutorarea a 400 de familii nevoiaşe, aflate în evidenţele sociale parohiale, care au primit 1834 de sacoşe (câte una pentru fiecare membru al familiei) cu produse igienico-sanitare.

Părinţii protoierei au primit produsele de la magazinul menţionat, după care, pe baza unei programări, le-au împărţit tuturor parohiilor implicate în proiect. În data de 7 aprilie, preoţii au invitat copiii şi familiile acestora la bisericile de parohie pentru a primi darurile de Sfintele Paşti sau, după caz, au mers la persoanele nedeplasabile cercetându-le la domiciliile lor.

În cadrul acestei activităţi s-au implicat mai mulţi voluntari, studenţi ai Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, elevi seminarişti şi credincioşi din cadrul Consiliilor şi Comitetelor parohiale. Valoarea totală a ajutoarelor acordate s-a ridicat la suma de 120.000 lei. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite