Detaliile sinuciderii unui tânăr gălățean. Soția a aflat de la vecini că bărbatul s-a aruncat de la etaj
0Un bărbat de 38 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al blocului unde locuia. Gestul acestuia este inexplicabil pentru soția acestuia, care ieșise din casă chiar înainte să comită gestul necugetat.

Polițiștii gălățeni au fost sesizați luni, 14 noiembrie, la ora 7,50, despre faptul că un bărbat s-ar fi aruncat de la etajul patru al unui bloc de pe strada 1 decembrie din Galați.
Este vorba despre un gălățean de 38 de ani, care a decedat. Echipajul de pe ambulanța care s-a deplasat la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, dar traumatismele suferite de victimă au fost extrem de grave și aceasta nu a mai putut fi salvată.
Bărbatul nu era cunoscut cu probleme psihice și, din primele verificări, se pare că a comis spontan gestul necugetat. Soția acestuia ieșise pentru puțin timp din casă, iar când a revenit, vecinii i-au spus ce se întâmplase.
„Se fac cercetări în acest caz pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc evenimentul”, ne-a declarat agentul șef principal Ciprian Teodor Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Din primele verificări, gălățeanul care și-a pus capăt zilelor nu a lăsat un bilet de adio prin care să își explice gestul.
Un tânăr și-a dat foc și s-a aruncat de pe un bloc la Vaslui
O altă sinucidere a avut loc acum câteva zile în orașul vasluian Negrești. Mai mulți locuitori au sunat miercuri dimineață, 9 noiembrie, la 112, pentru a anunța că în centrul orașului se găsește un cadavru carbonizat. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, iar în urma cercetărilor au stabilit că este vorba despre un tânăr de 27 de ani.
El și-a pus capăt zilelor într-un mod neobișnuit. S-a urcat pe un bloc, s-a stropit cu un lichid inflamabil și după ce și-a dat foc, s-a aruncat de pe imobil.
„În această dimineaţă, la ora 4,04, Poliţia oraşului Negreşti a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona centrală a oraşului Negreşti, a fost găsit un cadavru carbonizat. În urma primelor cercetări efectuate a fost identificată persoana decedată, în persoana unui bărbat de 27 de ani, din Negreşti, cadavrul fiind transportat la Serviciului Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a declarat Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Oamenii din Negrești spun că tânărul ar fi suferit o depresie severă pentru că nu putea fi cu fata pe care o iubea. Asta l-ar fi împins la gestul necugetat de a-și lua viața.