Coşmarul lor a luat sfârşit! Aproape o sută de familii gălăţene se pot muta în „casă nouă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocurile ANL care, în sfârşit, vor fi date în folosinţă
Blocurile ANL care, în sfârşit, vor fi date în folosinţă

După ce, ani de-a rândul, au aşteptat racordarea la utilităţi a blocurilor din cartierul „Dimitrie Cantemir", în care primiseră repartiţii, aveau să afle că nu există canalizarea plătită deja de Primărie. Disperaţi, viitorii chiriaşi au cerut rezolvarea problemei, iar acum pot respira uşuraţi.

La începutul mandatului său, primarul Marius Stan făcea publică marea ţeapă trasă municipalităţii de firma Unicom, care ar fi trebuit să construiască, pe malul Siretului, o staţie de epurare a apelor uzate, dar s-a mărginit să încaseze contravaloarea lucrării. Ulterior, edilul făcut plângere penală împotriva Unicom pentru recuperarea prejudiciului.

În atare situaţie, beneficiarii repartiţiilor pentru 97 de apartamente, care aşteaptă de ani buni să se poată muta, au înţeles că nimeni nu le mai poate spune cât se va prelungi aşteptarea lor.

Culmea este că aceşti oameni fuseseră folosiţi în campania electorală, fostul primar, Dumitru Nicolae, înmânându-le în cadru festiv cheile unor locuinţe fără canalizare, energie electrică, apă curentă şi gaze.

Disperaţi, câţiva dintre gălăţenii aflaţi în această situaţie, s-au adresat Comisiei de Urbanism a Consiliului Local.

Drept urmare, inginerul Săvel Rotaru, preşedintele acesteia, fost director al Inspecţiei de Stat în Construcţii Galaţi, a evaluat situaţia canalizării din cartierul Dimitrie Cantemir şi apoi apoi i-a propus primarului Marius Stan o soluţie tehnică simplă şi ieftină. Mulţumită acesteia, de mâine, cele aproape o sută de familii se vor putea muta, în sfârşit, în casă nouă.

„Soluţia propusă de domnul Rotaru va fi aplicată în trei etape. În prima dintre acestea, pentru ca oamenii să se poată muta în maximum două săptămâni, blocurile încă nelocuie vor fi racordate la colectorul de canalizare al celorlalte blocuri din cartier şi se va monta o pompă ajutătoare. Ulterior, apele uzate provenite din cartierul Dimitrie Cantemir vor fi prelucrate la noua staţie de epurare a oraşului, unde vor ajunge printr-o conductă care va traversa râul Siret. În loc de 120 de miliarde de lei vechi, lucrarea va costa cel mult 100.000 de euro", afirma în urmă cu zece zile primarul Marius Stan.

Prima etapă a lucrării a fost încredinţată societăţii comerciale Criomec SA care a finalizat-o înainte de termenul asumat, de două sătămâni.

„Problema canalizării a fost rezolvată, toate cele 15 blocuri din cartierul Dimitrie Cantemir fiind racordate la acelaşi colector. Lucrarea a costat 9.000 de euro cu TVA. În această noapte (17/18 septembrie n.a.), se va rezolva şi asigurarea celorlalte utilităţi astfel că, de marţi, chiriaşii se vor putea muta", ne-a declarat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite