Cinci profesori universitari gălăţeni, finalişti în Gala Profesorului Bologna
0Este vorba despre trei profesori de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor - Carmen Mihaela Muntean, Alexandru Căpăţână şi Daniela Şarpe, Nicoleta Stanciuc, de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, şi Monica Alice Aprodu, de la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) organizează în acest sfârşit de săptămână, la Bucureşti, Gala Profesorului Bologna, singura iniţiativă naţională prin care studenţii îşi arată aprecierea faţă de profesorii care s-au remarcat prin metodelor lor de predare şi învăţare adaptate la nevoile şi interesele studentului de azi.
Iniţiativa are la bază conceptul de învăţământ centrat pe student, o nouă paradigmă a sistemului educaţional în care studentul nu mai este văzut că parte pasivă căreia i se livrează informaţie, ci participă activ la procesul de învăţare, metodele de predare ale profesorului fiind interactive şi dinamice, adaptate la nevoile fiecărui student. Acest concept este unul de bază în cadrul Procesului Bologna, adoptat şi de România din 2001, însă care din păcate nu a fost implementat cu succes în toate universităţile româneşti din cauza mentalităţilor greu de schimbat ale cadrelor didactice universitare.
Cu toate acestea, dintre profesorii universitari, studenţii au ales câteva cadre didactice care s-au adaptat la provocările implementării unui învăţământ centrat pe student şi care, prin relaţia pe care au construit-o cu studenţii, au reuşit să devină modele pentru generaţii întregi de tineri şi să îi inspire în traseul profesional pe care aceştia au ales să şi-l construiască. Aceştia vor primi tilul de "Profesori Bologna”, această distincţie fiind singura din sistemul de învăţământ superior care răsplăteşte calitatea de bun pedagog a profesorilor, în contextul în care majoritatea premiilor şi distinctilor pe care aceştia le primesc în general sunt bazate doar pe activitatea profesională şi de cercetare a acestora.
Titlul de Profesor Bologna este cu atât mai apreciat cu cât distincţia vine exclusiv din partea studenţilor, cei mai în măsură să analizeze şi să judece prestaţia profesorilor la fiecare oră de curs. Studenţii au avut la dispoziţie cinci săptămâni să îşi nominalizeze profesorii preferaţi, după care studenţii evaluatori pregătiţi de ANOSR să recunoască profilul Profesorului Bologna au participat incognito la cursuri ale profesorilor nominalizaţi, le-au luat interviuri studenţilor şi, ulterior, profesorilor, pentru a se asigura că distincţia ajunge doar la acei profesori care o merită pe deplin. Dintr-un total de peste 700 de nominalizări, titlul a fost acordat unui număr de 109 de profesori din cele mai importante universităţi din România.
Printre aceştia se numără şi cinci profesori de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi: trei profesori de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor - Carmen Mihaela Muntean, Alexandru Căpăţână şi Daniela Şarpe, Nicoleta Stanciuc, de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, şi Monica Alice Aprodu, de la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu.