Bolid de lux incendiat în Galaţi, în apropiere de o benzinărie. Pompierii spun că a fost folosit un cocteil Molotov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul s-a produs sâmbătă noaptea, în jurul orei 2,00, pe una dintre cele mai importante străzi ale oraşului. Pompierii au reuşit să stingă maşina, însă aceasta a fost distrusă în proporţie de peste 60%. A fost deschisă o anchetă penală.

Un autoturism de lux, marca Porsche, a fost cuprins de flăcări, sâmbătă, 7 iulie 2018, în jurul orei 2,00, pe strada Domnească din Galaţi, în apropiere de o benzinărie Rompetrol. 

La scurt timp, la faţa locului a ajuns de urgenţă o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la ISU Galaţi, iar pompierii au lichidat flăcările în doar câteva minute. În ciuda intervenţiei rapide, partea din faţă a autoturismului (compartimentul motor şi roţile din faţă) a ars aproape complet. De asemenea, bordul maşinii a fost serios afectat, dauna fiind estimată la 60%.

Interesant este că incendiul pare să fi fost pus de cineva. Prima concluzie a pompierilor este că ar fi fost folosită o sticlă de benzină pentru a da foc maşinii (un aşa numit cocteil Molotov), deci avem de-a face cu o acţiune premeditată.

„Din primele verificări, s-a stabilit că a fost vorba despre o acţiune intenţionată, cel mai probabil o sticlă cu benzină, care a produs şi o explozie. Cazul a fost preluat de poliţie”, a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt al ISU Galaţi. 

Lt.col. Chiriţă a estimat că proprietarul maşinii s-a ales cu o pagubă de aproximativ 40.000 de lei, iar bunurile salvate au o valoare de aproximativ 20.000 de lei. 

Se presupune că ar putea fi vorba despre o răfuială între persoane implicate în activităţi ilegale (cel mai probabil proxenetism). Poliţiştii gălăţeni au deschis o anchetă şi încearcă să identifice persoana vinovată de incendierea maşinii, însă demersul nu este chiar simplu, dat fiind că nu există niciun martor la incident. Rămâne de văzut ce au surprins camerele de supraveghere de la benzinăria din vecinătate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite