A plecat la petrecerea de nuntă, dar a ajuns în comă la spital. Accident grav de circulaţie pe DN26

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit poliţiştilor, vinovată de producerea accidentului este chiar victima, care a coborât dintr-un microbuz şi a vrut să traverseze strada, către localul unde avea loc nunta, fără să se asigure, prin loc nepermis.

Accident grav de circulaţie, sâmbătă noaptea, pe DN26, între localităţile Galaţi şi Vânători. Evenimentul nefericit s-a produs chiar în faţa unui centru pentru evenimente, acolo unde se organiza o nuntă la care tocmai soseau invitaţii. 

Victima, un  bărbat în vârstă de 48 de ani din Piatra Neamţ, sosise la nuntă într-un microbuz cu nuntaşi şi, după ce a coborât, a traversat drumul naţional (zona „La patru benzi”) prin loc nepermis, fără a se asigura, fiind lovit de o maşină la volanul căreia se afla un tânăr în vârstă de 24 de ani.

„Din primele cercetări a reieşit că bărbatul în vârstă de 48 de ani a traversat prin loc nepermis şi fără să se asigure DN26. A fost acroşat de maşina condusă de un şofer de 24 de ani. Acesta din urmă nu consumase alcool şi deţinea un permis de conducere auto valabil”, a precizat biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi. 

Barbatul de 48 de ani a fost grav rănit în urma coliziunii, fiind dus în stare deosebit de gravă la spital. ,,S-a intervenit pentru un bărbat de 48 de ani,care urma sa ajungă la o nuntă, dar care a fost accidentat de o maşină. Pacientul este în comă la Reanimare Spitalului de Urgenţă ”,a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi.

Şoferul de 24 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite