Undă verde la pensionarea anticipată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de persoane vor veni să-şi depună dosarele
Sute de persoane vor veni să-şi depună dosarele

La 31 decembrie expiră termenul pentru care s-a dispus această măsură, iar persoanele care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie anticipată şi anticipată parţială până la finele acestei luni pot solicita înscrierea la aceste categorii de pensii chiar din data de 3 ianuarie 2011

Decizia guvernanţilor de a îngheţa pensiile anticipate începând cu data de 1 iunie 2010 a năruit speranţele a sute de persoane care au îndeplinit în acest an condiţiile ca după 35-40 de ani de muncă să poată beneficia de un astfel de drept, chiar cu preţul unei penalizări.

La 31 decembrie expiră termenul pentru care s-a dispus această măsură, iar persoanele care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie anticipată şi anticipată parţială până la finele acestei luni pot solicita înscrierea la aceste categorii de pensii chiar din data de 3 ianuarie 2011.

Totodată, persoanele care îndeplinesc aceste condiţii de pensionare anticipată începând cu 1 ianuarie 2011, pot să-şi întocmească dosarele şi să le depună la Casa Judeţeană de Pensii Vrancea încă din luna în curs.

„Noi am început să înregistrăm dosarele pentru cei care solicită pensie anticipată, iar oamenii pot veni să le depună, sub rezerva că dacă vor interveni modificări le vom înapoia dosarele", ne-a declarat Adrian Juravle, directorul Casei de Pensii Vrancea.

image

Limite la stagiul de cotizare

Pentru bărbaţi, pensia anticipată se acordă la împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă persoana în cauză are un stagiu de cotizare de cel puţin 45 de ani, dar poate beneficia de pensie anticipată parţială dacă a cotizat la stat cel puţin 35 de ani.

Femeile pot ieşi la pensie anticipată dacă au împlinit 55 de ani, cu un stagiu de cotizare de 40 de ani, dar nu mai puţin de 35 de ani de muncă în cazul în care solicită pensie anticipată parţială.

În plus, tot de la 1 ianuarie 2011, trecerea de la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială la pensie pentru limita de vârstă se face din oficiu, la împlinirea vârstei legale.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite