Primarul Focşaniului le-a lăsat fără atribuţii pe cele două viceprimăriţe, chiar de ziua păcălelilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria Dimitriu şi Alexandra Tătaru rămas fără atribuţii
Ana Maria Dimitriu şi Alexandra Tătaru rămas fără atribuţii

Anterior, edilul Cristi Valentin Misăilă (PSD) le delegase atribuţii Anei Maria Dimitriu (PNL) şi Alexandrei Tătaru (USR-PLUS) pe data de 19 martie, după mai bine de o lună şi jumătate de la alegerea celor doi viceprimari într-o şedinţă a Consiliului Local.

La numai două săptămâni după ce le-a oferit atribuţii celor două ajutoare ale sale, viceprimăriţele Ana Maria Dimitriu (PNL) şi Alexandra Tătaru (USR-PLUS), primarul Cristi Valentin Misăilă s-a sucit din senin şi le-a retras responsabilităţile stabilite prin semnătură.

A făcut-o chiar în prima zi din aprilie, de ziua păcălelilor, dar la modul serios, printr-un act oficial care le-a fost înmânat celor două doamne.

Practic, edilul a pus în practică o ameninţare făcută cu o zi înainte viceprimarului PNL Ana Maria Dimitriu, cu care s-a contrazis în şedinţa de Consiliu Local, în cadrul căreia a spus că ar putea să o lase fără atribuţii.

Ca să fie cât mai categoric, primarul Misăilă a menţionat în document că retrage atribuţiile date tot de el prin dispoziţie până la încetarea mandatului său.

Ana Maria Dimitriu, înlocuitorul de drept al primarului, a rămas fără  Fondul locativ, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Focşani, Direcţia de Asistenţă Socială şi va rămâne doar cu Serviciul de Taxe şi Impozite.

”Am fost astăzi pe teren şi, când m-am întors la birou, doamna secretar mi-a înmânat mapa cu documente, inclusiv cu dispoziţia domnului primar privind retragerea de atribuţii, începând de mâine, 2 aprilie. Nu mi s-au transmis motivele acestei decizii a domnului primar. Dar, dacă mă gândesc la şedinţa de ieri a Consiliului Local, la un moment dat, primarul a spus că ne retrage atribuţiile. Ceea ce s-a şi întâmplat, astăzi”, a spus viceprimarul Ana Maria Dimitriu.

viceprimari

Viceprimarul Alexandra Tătaru, care primise în coordonare mai multe instituţii, i-au fost luate atribuţiile de la activitatea culturală din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei, respectiv Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focşani, Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” Focşani, Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei”, Poliţia Locală, inventarierea, evidenţa statistică, inspecţia şi controlul furnizării serviciilor publice de interes local precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi primar al municipiului Focşani.

Viceprimarul Alexandra Tătaru va răspunde doar de Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), activitatea de ecarisaj şi gestionare a locurilor de veci din cadrul Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focşani.

„Presupunând că este o glumă de 1 Aprilie, consider că merită făcută publică, să zâmbim(?) împreună cu dl primar. Din păcate, nu poate fi o glumă, întrucât cu acte oficiale nu glumim, aşadar nu ne rămâne decât să aducem la cunoştinţa opiniei publice că atât de mult îl incomodăm pe dl primar, încât a hotărât să retragă  aproape toate atribuţiile viceprimarilor. Primărie pe persoană fizică = Misaila C.V.”, ne-a declarat viceprimarul Alexandra Tătaru.

viceprimari

Ce spune primarul Misăilă

"Date fiind dificultăţile constatate în desfăşurarea activităţilor curente delegate viceprimarilor Ana Maria Dimitriu şi Alexandra Tătaru, începând cu data de 1 aprilie 2021, o parte din aceste activităţi a trecut în coordonarea directă a Primarului Municipiului Focşani. Astfel, viceprimarului Dimitriu i-au fost retrase atribuţiile delegate cu privire la activitatea de administrare fond locativ, coordonarea Serviciului de Evidenţă a Persoanelor şi calitatea de ofiţer de stare civilă, iar viceprimarului Tătaru i-au fost retrase atribuţiile privind coordonarea instituţiilor de cultură şi a Poliţiei Locale, precum şi calitatea de ofiţer de stare civilă. Decizia de diminuare a atribuţiilor delegate s-a fundamentat pe faptul că viceprimarii au dovedit că nu au experienţa administrativă necesară pentru a răspunde în mod eficient la volumul mare de activităţi delegate, urmând ca pe măsură ce vor reuşi să îşi însuşească procedurile de lucru administrative să fie analizată oportunitatea delegării de noi atribuţii", a scris primarul într-o postare pe Facebook.

Vă mai recomandăm:

Primarul Misăilă le-a stabilit atribuţii viceprimarilor Tătaru şi Dimitriu. Ce servicii vor coordona

Gestul inelegant al primarului Focşaniului după alegerea celor două viceprimăriţe. „Nu vă felicit”

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite