Primarul Focşaniului îl acuză pe prefectul de Vrancea că aduce deservicii industriei ospitalităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Cristi Misăilă şi prefectul Gheorghiţă Berbece
Primarul Cristi Misăilă şi prefectul Gheorghiţă Berbece

Primarul Cristi Misăilă îi cere prefectului de Vrancea, Gheorghiţă Berbece, să revizuiască hotărârea Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a permite organizarea de evenimente private

Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, îi atrage atenţia prefectului de Vrancea că în ultima hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a omis să precizeze modul cum se organizează evenimentele private, gen nunţi, botezuri etc. În acea şedinţă s-au dispus, la nivelul municipiului Focşani, o serie de restricţii, ca urmare a faptului că rata de infectare COVID-19 a depăşit 2 la o mie de locuitori, dar primarul spune că hotărârea nu respectă prevederile Hotărârii de Guvern nr. 795,  lucru care aduce grave prejudicii restaurantelor din Municipiul Focşani.

„Introducerea unor restricţii în municipiul Focşani nu trebuie să ducă la anularea unor evenimente şi implicit la crearea unor probleme celor din industria ospitalităţii doar pentru că cineva a omis sau nu ştia ce prevede legea. Sper că aceste scăpări sunt generate doar de o eroare umană şi nimeni nu a avut interesul de a crea greutăţi industriei ospitaliere şi aşa greu încercată în pandemie”, spune primarul Cristi Misăilă.

Edilul i-a făcut şi o sugestie prefectului, în sensul că la revizurirea hotărârii în cauză să introducă faptul că organizarea de evenimente private să se facă cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană acolo unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori.

„Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, mai spune primarul Misăilă în completare.

Prefectul Gheorghiţă Berbec nu ne-a răspuns la telefon pentru a preciza dacă are de gând să revizuiască hotârârea CJSU şi s[ spun[ ce se întâmplă în lipsa unei reglementări exprese legate de organizarea de evenimente.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Prefectul de Vrancea sugerează că un consilier local poate să preia atribuţiile primarului Focşaniului, aflat în izolare

Primarul Misăilă a contestat în instanţă reţinerea permisului de conducere, deşi recunoaşte că a greşit

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite