Îţi place un restaurant? Te enervează un chelner? Acum le poţi da note amândurora cu Google Hotpot
0Google a lansat azi Hotpot, un motor capabil să facă recomandări de restaurante, hoteluri şi cafenele pe baza propunerilor utilizatorilor, disponibile în variante localizate pentru 38 de ţări, inclusiv pentru România, a anunţat compania americană.
Utilizatorii logaţi pe contul de email al Google, gmail, pot acorda note pentru restaurante, hoteluri şi cafenele.La o căutare ulterioară a unui restaurant sau a unei cafenele, Hotpot afişează rezultate personalizate, în funcţie de preferinţele utilizatorului.
În decembrie, compania americană, care deţine motorul de căutare cel mai folosit la nivel mondial, www.google.com, a lansat serviciul Street View, care permite utilizatorilor să vizualizeze imagini panoramice cu străzile din opt oraşe din România, aceasta fiind prima noutate anunţată de companie după deschiderea unui birou pe piaţa românească, la începutul lunii noiembrie.
Google a deschis, la sfârşitul anului trecut, un birou în România, cu doi angajaţi, şi estima că la finele anului va avea până la opt salariaţi, în sectoarele de vânzări şi marketing.